Mirel Rădoi, un car de nervi după eșecul cu U Cluj: „Ne-au înjurat de morţi”. Acuzații dure ale antrenorului

Universitatea Cluj s-a impus cu scorul de 2-1 în fața celor de la Universitatea Craiova.

Mirel Rădoi, acuzații după meciul cu Universitatea Cluj

La conferința de presă de la finalul meciului cu Universitatea Cluj, Mirel Rădoi a făcut mai multe afirmații grave. Antrenorul oltenilor a spus că a fost înjurat de către adversari, un lucru care nu i-a picat deloc bine tehnicianului.

Totodată, Rădoi a dezvăluit și la ce ar fi apelat cei de la Universitatea Cluj în acest meci.

„Din păcate, cred că am ieşit prea relaxaţi, iar din dorinţa noastră de a câştiga, ne-au surprins. Ceva s-a întâmplat la pauză.

Am păţit-o şi în Giuleşti şi aici. E dezamăgire mare în vestiar, de asta am preferat să vin înaintea lui Mitriţă. În viaţă nu trebuie să cedezi, din punct de vedere mental şi emoţional suntem căzuţi, dar asta e datoria mea să-i ridic.

N-aş prefera să dau nume, dar ne-au înjurat de pe banca celor de la U Cluj de morţi. Că tot se vorbea că noi, oltenii, suntem cum suntem, dar azi s-au desumflat şi mingile şi tot.

Rugămintea mea a fost să mă înjure, dar nu de morţi, că după aceea rămâne doar unul dintre noi viu. Avem 4 etape, 4 locuri în care putem să vedem unde terminăm. Noi am început repriza şi, în secunda 49, am avut ocazie mare. Dacă marca Safira acolo, cred că partida era cam gata”, a spus Mirel Rădoi.

Universitatea Craiova, pas greșit în lupta pentru titlu

A fost un meci nebun la Cluj. Oltenii au deschis scorul în minutul 20, prin Alexandru Mitriță, însă trupa lui Ioan Ovidiu Sabău a revenit pe tabelă prin Mamadou Thiam (min. 59) și Gjoko Zajkov (autogol, minutul 76).

În urma acestui rezultat, Universitatea Craiova a făcut un pas greșit în cursa pentru câștigarea campionatului. În momentul de față, elevii lui Mirel Rădoi sunt la 3 puncte de liderul FCSB, care are însă un meci disputat în minus.

În cazul unui succes cu Rapid, FCSB se distanțează la 6 puncte de Universitatea Craiova. Totodată, Universitatea Cluj a urcat, cel puțin pentru moment, pe locul 3 în Superliga și are 35 de puncte acumulate.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare