Mirel Rădoi nu are încredere în Rapid înainte de ultima etapă. VIDEO

Pentru a termina play-off-ul din Superliga pe locul 3, Craiova lui Mirel Rădoi are nevoie să învingă Dinamo pe teren propriu, iar U Cluj să se încurce cu Rapid.

Mirel Rădoi, destul de pesimist în perspectiva meciului U Cluj – Rapid: „Cu tot respectul pentru ei”

Doar că antrenorul echipei din Bănie nu s-a arătat prea optimist cu privire la acest scenariu, ba chiar din contră, motivând că giuleștenii au anumite probleme de lot înaintea partidei de pe Cluj Arena.

„Este o partidă importantă pentru ambele echipe, pentru că la final de sezon ultima impresie contează. Cu atât mai mult pentru noi cu cât suntem în fața propriilor suporteri. Dar e clar că şi pentru ei este o miză aceea de a câştiga şi de a termina campionatul pe poziția a cincea, cât şi pentru noi în contextul în care ‘U’ Cluj nu va câştiga şi noi vom câştiga, vom fi pe poziția a treia.

O partidă importantă, care la prima vedere poate părea lipsită de presiune, dar eu cred că vom avea presiune, pentru că este ultima în fața propriilor suporteri şi în ultimele nu am reuşit să adunăm foarte multe puncte. Mai sper la podium, chiar dacă va fi aproape imposibil pentru că nu cred că Universitatea Cluj nu va reuşi să câştige partida de acasă. Cu tot respectul pentru cei de la Rapid, care au probleme de efectiv. Dar noi trebuie să ne câştigăm meciul nostru.

Cum vede antrenorul de la Universitatea Craiova duelul cu Dinamo

Pentru noi, meciul cu Dinamo este în primul rând un meci al punctelor, apoi trebuie să ne mulțumim suporterii, pentru că nu putem avea pretenții să vină în număr cât mai mare, dacă noi îi vom dezamăgi. Şi mă refer la nivel de atitudine. Dinamo cred că este o surpriză plăcută a campionatului, după cum au jucat şi cum au abordat acest play-off. Indiferent de numele adversarului au încercat să controleze partida. Suntem singura echipă care le-a câştigat posesia categoric, în rest, cu toate echipele, Dinamo a câştigat posesia şi a dominat adversarul.

Din cele cinci obiective pe care le are clubul la început de sezon, trei le-am realizat, salvarea de la retrogradare, calificarea în play-off, cupele europene, câştigarea campionatului şi Cupa României. Până acum suntem la trei din cele cinci în grafic, chiar dacă ne-am fi dorit să terminăm mai sus şi lumea este nemulțumită de poziția actuală. Chiar şi locul trei, dacă vom ajunge să terminăm acolo, va fi multă lume nemulțumită. Dar trebuie să acceptăm realitatea, chiar dacă este dură pentru noi”, a spus Mirel Rădoi la conferința de presă premergătoare meciului cu Dinamo.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare