Mircea Rednic, tot mai aproape să fie dat afară de la Arad, după UTA – Unirea Slobozia 3-4, probabil cel mai spectaculos meci al sezonului

UTA – Unirea Slobozia, 3-4, poate fi considerat cel mai spectaculos meci al sezonului în Superligă. Golurile au fost marcate de V. Costache 45+1, Omondi 46′, 87′, pentru arădeni, respectiv Pospelov 26′, Ibrian 58′, Șerbănică 63′, Camara 78′, pentru nou-promovată.

Fanii din tribunele stadionului Francisc von Neuman şi-ai pierdut rbdarea cu Mircea Rednic şi au început să strige: „Demisia” la scorul de 2-4.

Rednic, aproape să fie demis

Scaunul antrenorului de 62 de ani al celor de la UTA se clatină serios. După această înfrângere, a patra în ultimele cinci etape, Rednic, tot mai contestat de suporteri, s-a apropiat și mai mult de demitere.

„Demisia, demisia” s-a strigat din direcţia tribunelor stadionului din Arad, iar din acel moment mai mulţi suporteri au început să părăsească arena. Acelaşi lucru a fost scandat şi în minutul 85, apoi din nou în ultimele secunde ale meciului la adresa antrenorului Mircea Rednic.

În urma acestui rezultat, arădenii au rămas pe 10, cu 21 de puncte, iar nou-promovata din Slobozia a urcat pe 13, cu 21 de puncte.

UTA Arad – Unirea Slobozia 3-4. Echipele de start:

UTA Arad: Mitrovic – Râpă, Poulolo, Conte, Mabea – Ghezali, Fabry, Tsouka, Kadiri – Costache, Omondi
Rezerve: Iliev, Vuletich, Hrezdac, Trif, Machado, Cristea, Dragos, Zsori, Ze Pedro, Pedro Joao
Absenți: Mihai C. – cumul de cartonașe
Antrenor: Mircea Rednic

Unirea Slobozia: Rusu – Ibrian, Antoche, Pospelov, Toma C. – Coadă, Perianu – Afalna, Purece, Aganovic – Gele
Rezerve: Dorobanțu, Krell, Medina, Dinu, Șerbănică, Pacionel, Lemnaru, Vlăsceanu, Camara, Ilie F.
Antrenor: Adrian Mihalcea

A: Mladinovici Horia Gabriel
A1: Marinescu Vasile
A2: Vornicu AdrianArbitru
VAR: Kovacs SzabolcsArbitru
AVAR: Marica Mihai Marius

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare