UTA Arad a obținut o victorie importantă, 3-1 în fața celor de la Petrolul Ploiești, în etapa a 12-a a SuperLigii. La finalul partidei, antrenorul echipei arădene, Mircea Rednic, și-a lăudat jucătorii pentru evoluția lor și a discutat despre obiectivul echipei sale, calificarea în play-off, care este în continuare realizabil.
Rednic, încrezător în potențialul echipei
În contextul în care galeria UTA-ei a ales să nu participe la meci, Rednic a subliniat că echipa are nevoie de susținerea tuturor. Antrenorul din Arad crede că suporterii vor reveni la meciurile următoare și că echipa va atrage în continuare atât susținători, cât și sponsori prin evoluții pozitive.
Am zis că echipa o să joace după perioada de pregătire, problema e că lumea la Arad nu are răbdare. Am încredere în jucători, pot mai mult. Astăzi a fost o victorie muncită, jucătorii au dat dovadă de caracter, au fost prezenți, au muncit foarte mult.
A fost un moment mai delicat, galeria nu a venit la meci. O să vină la meciurile următoare, noi avem nevoie de toată lumea. Eu nu vreau să dezbin aici, eu am venit să-mi fac meseria. N-am niciun interes. Eu respect dacă tu mă respecți.
Trebuie să avem continuitate în joc și în rezultate, așa menținem atmosfera din echipă, așa atragem suporteri și sponsori.
În ultimele două jocuri, chiar am arătat ca o echipă. Îmi dă încredere, eu aveam încredere în băieții mei. Unii mi-au jignit jucătorii, de asta am avut reacția pe care am avut-o. Ăsta e obiectivul nostru (n.r. accederea în play-off) și sunt șanse. Campionatul este echilibrat”, a declarat Mircea Rednic.
În ceea ce privește obiectivul echipei pentru acest sezon, Rednic este convins că UTA poate ajunge în play-off.
Duelul UTA Arad – Petrolul Ploiești, boicotat de galerie
„Grupurile care alcătuiesc peluza Ultras Arad au luat decizia de a nu se prezenta la meciul de mâine cu Petrolul.
Această hotărâre vine ca răspuns la gestul mizerabil pe care unii jucători și antrenorii l-au făcut la finalul meciului de la Cluj. Refuzăm să mai tolerăm aceste derapaje și lipsa de respect cu care întreaga comunitate utistă este tratată atât de către echipă și staff, cât și de către conducere.
Sperăm că utiștii care au cântat întotdeauna alături de noi în toți acești ani, pe orice stadion și în orice ligă vor înțelege mesajul nostru și, în măsura în care consideră că este momentul să luăm atitudine împreună, își vor lăsa locul din peluză sau tribună liber. Știți cu toții că am fost, suntem și vom rămâne alături de UTA, dar de data aceasta refuzăm să închidem ochii la batjocura de la club.
Ne bucurăm de rezultatul pozitiv din deplasarea de la CFR Cluj și avem încredere că UTA va reuși în sfârșit să câștige și pe teren propriu în acest sezon. Nu mai avem așteptări. Tot ce ne dorim este să vedem atitudine pe teren!”, a fost explicația postată pe Facebook de ultrașii arădeni cu privire la absența lor de la meci.