Mircea Rednic nu s-a abținut după ce a văzut declarațiile date de Adrian Mutu. VIDEO

Mircea Rednic l-a atacat destul de dur pe Adrian Mutu în contextul evenimentelor petrecute recent la acel meci de la Ploiești dintre Petrolul și UTA, câștigat de arădeni cu scorul de 1-0.

Atunci, „lupii galbeni” au avut două goluri anulate, iar la finalul jocului de pe „Ilie Oană”, dar și ulterior, au criticat foarte vehement arbitrajul brigăzii conduse de Sebastian Colțescu, în frunte cu antrenorul principal.

Mircea Rednic, replică acidă pentru Adrian Mutu și Petrolul Ploiești după tensiunile generate de meciul direct disputat recent

Acum, tehnicianul de la „Bătrâna Doamnă” a reacționat pe seama acestor chestiuni și a ținut să spună, printre altele, că echipa sa a meritat în viziunea sa pe deplin victoria în acea partidă, iar în acest context acuzațiile la adresa arbitrilor nu ar face practic decât să le ia din merite jucătorilor săi.

„Așa, ca o paranteză, că nu o pot lăsa așa, ținând cont de cum au muncit băieții mei. Mă deranjează și m-au deranjat toate intervențiile astea ale antrenorului și ale conducătorilor de la Ploiești legate de meciul nostru.

Golul nostru a fost dat în urma unei acțiuni frumoase, cu șapte-opt pase consecutive. Apoi, am mai avut acel șut al lui Mihai scos de portarul lor din vinclu, venit tot așa, după vreo 9 pase ale noastre.

Eu zic că a fost un șut mult mai bun și mai bine plasat decât cel scos de Târnovanu cu PAOK. Să nu uităm și că Harrison a avut ocazie clară de singur cu portarul, deci au fost trei ocazii lucrate. Dacă stau bine să mă gândesc, în prima repriză au avut o jumătate de șut, pe care Andrei l-a scos în corner. Când tu în ultimele minute folosești un fundaș central pe poziția de vârf, e clar că nu ai avut soluții.

Mesaj dur la adresa „Briliantului”: „Nu ai soluții și nici nu ai avut soluții”

Nu ai soluții și nici nu ai avut soluții. Deci tot jocul tău s-a bazat pe o luptă cu mingi lungi, la ce o ieși. Noi pe terenul ăla ne-am adaptat mult mai bine și am avut ocaziile cele mai clare. Portarul lor a avut trei intervenții foarte bune în prima repriză. La primul gol, eu sunt ferm convins că, dacă Colțescu nu vedea că lui Hrezdac îi curgea sânge din gură, nu anula golul.

Vă spun eu că a fost sânge, i-a arătat la ăla și noi am început să țipăm că era sânge. Dacă spune Hrezdac, eu îl cred pe Hrezdac. La al doilea gol, Grozavu era 10 metri în spate, era cu tot corpul în spatele apărării mele. Când mingea deja era în degajare, era în poziție de ofsaid, după care s-a reactivat. E clar regulamentul, poate acum s-ar fi schimbat.

A fost o deviere, a fost un duel, nu poți să zici că Poulolo a dat pasă la portar intenționat. A fost neintenționat, din acel duel mingea a ajuns la el (n.red. Grozav), deci a revenit poziția de ofsaid. Irobiso l-a incomodat, a fost un duel, au sărit amândoi la cap și din ăsta a deviat.

Să spui acum că e viciere de rezultat? OK, egal, că nu meritai mai mult. Am și zis la conferința de presă că după mine era echitabil, poate, un egal. Dar acum să spui viciere că le-a luat 3 puncte? Las-o în… Doamne, iartă-mă!, că au ajuns numai din întâmplare la poartă.

Și tot o dăm cu arbitri, suspendări, petiții. Noi ar trebui să facem la petiții după sezonul trecut și în sezonul ăsta, la câte puncte am pierdut”, a spus Mircea Rednic la conferința de presă premergătoare meciului UTA – Sepsi, citat de sportarad.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare