Mircea Rednic l-a înțepat pe Dorinel Munteanu după meciul direct: „Nu știu dacă a fost la prima repriză”

Mircea Rednic nu s-a putut abține și a lansat o „săgeată” la adresa omologului său de la Sepsi, Dorinel Munteanu, la finalul meciului direct de la Arad, încheiat la egalitate, scor 1-1.

Mircea Rednic, replică destul de acidă la adresa lui Dorinel Munteanu după UTA – Sepsi 1-1: „Nu știu dacă a fost la prima repriză sau nu”

Anterior, antrenorul formației din Sf. Gheorghe opinase că trebuia ca jucătorii săi să câștige această partidă, având în vedere faptul că au reușit să își creeze ocazii importante de gol în ambele reprize.

În replică, tehnicianul de la UTA, club care în ziua acestui joc a celebrat 80 de ani de la înființare, a apreciat că în prima parte formația sa a ratat de asemenea câteva oportunități mari de a marca și astfel a concluzionat că rezultatul final a fost unul corect.

De asemenea, Rednic a ținut să spună că are impresia că Dorinel nu a fost prezent pe marginea terenului în prima repriză, în mod evident aluzie la acea declarație amintită anterior.

„Am avut trei ocazii mari”

„A fost un meci bun, ținând cont de cum s-a desfășurat meciul, eu zic că a fost un rezultat echitabil, nu știu dacă Dorinel a fost la prima repriză sau nu, am văzut că a zis că merita victoria. Am avut trei ocazii mari în prima repriză.

Costache era golgheter anul ăsta la câte ocazii a avut. Repriza a doua, nu știu de ce, am început prost, multe greșeli de pase, le-am dat posibilitatea să vină peste noi, nu pot să spun că au avut ocazii mari, dar au avut situații din care puteau marca.

Îmi pare rău că nu ne-am putut ridica la nivelul suporterilor. E problemă de concentrare și de calitate puțin, cei care au intrat nu au adus un plus. Ne-au dominat pentru că am greșit foarte multe mingi. Putem să spunem și așa, s-a alergat foarte mult, nu am ținut de minge, în loc să avem posesie și adversarul să alerge, a fost invers. Aici am suferit. Cred că e un rezultat echitabil.

(n.r. Despre relația din trecut cu suporterii) E și vina noastră, și noi poate am făcut greșeli, am înțeles că nu are rost să ne contrăm sau să avem supărări, toți avem același interes, UTA să joace bine, să câștige, sper că din asta avem de învățat.

La play-out câștigi un meci ești în față, pierzi un meci deja încep emoțiile. Sper să profităm de perioada asta, le doresc un Paște fericit la suporterii noștri, la toată lumea, și sper să revenim mai pozitivi, mai puternici, trebuie să fim sută la sută”, a declarat Mircea Rednic la finalul meciului UTA – Sepsi 1-1.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare