Mircea Rednic a salvat-o pe UTA de la retrogradare, dar tună și fulgeră: „Nu știu dacă mai rămân aici, e un sezon ratat!”

Mircea Rednic a reușit să o salveze pe UTA de la retrogradare, după ce arădenii au câștigat meciul cu Farul, scor 2-1.

Mircea Rednic a salvat-o pe UTA de la retrogradare, dar tună și fulgeră: „Nu știu dacă mai rămân aici, e un sezon ratat!”

Tehnicianul a vorbit despre problemele avute de-a lungul sezonului de UTA și pune condiții clare pentru a mai continua la Arad și din sezonul viitor.

„(n.r.-Continuați la UTA?) Nu știu, mai am un meci, după discutăm. Mai am un an de contract, v-am spus care sunt cerințele mele. Este un oraș de fotbal. Dacă domnul Meszar, că el m-a adus aici și îi mulțumesc pentru tot ce a făcut pentru mine și echipă, decide că vor altceva, nu e nicio problemă.

Cum să intrăm în vacanță? Nu există. E păcat de tot efortul pe care l-am făcut aici, împotriva unei echipe care ne-a pus multe probleme, care a avut posesie, câteva șanse bune. În momentul de față suntem peste ei în clasament, ei au beneficiat de rotunjire.

E un sezon ratat, îmi pare rău că trebuie să spun asta. Am dus lipsa unui atacant adevărat. Costache face un efort bun, dar nu e atacant. (n.r.-Ce vă reproșați?) În unele cazuri poate nu am fost nici eu inspirat. Parcă mă spovedesc, lăsați-mă să mă bucur. Obiectivul clubului era salvarea de la retrogradarea, am sărit și peste baraj, dar eu mi-aș fi dorit mai mult.

Lumea e foarte ambițioasă, specialistă, niciodată nu o să fie mulțumită, doar dacă iei campionatul sau alt trofeu. Eu cred că se pot face lucruri frumoase, dar trebuie mai multă pozitivitate. Eu când am venit aici am cerut doar condiții de antrenament și să fie bugetul asigurat.

Când echipa nu a fost concentrată 100% pe antrenamente și joc, am pierdut puncte, asta îmi reproșez. Vreau stabilitate financiară”, a declarat Mircea Rednic, potrivit digisport.ro.

Gică Hagi și-a făcut praf jucătorii după Farul – UTA 1-2

„Le-am scris pe tablă la ședință că nu contează cum începi, contează cum termini. E ultima noastră apariție acasă, le-am zis să joace pentru suporteri, să facă totul să câștigăm, era un meci important.

Dar se pare că atâta putem în momentul de față. O să trebuiască să evaluăm și să reflectăm cu cei din conducere, să schimbăm ceva la anul, 100% trebuie.

Când pierzi, taci din gură, mergem acasă. Cam asta e, nimic altceva. Nu le-am zis să joace pentru mine, ci pentru suporteri. Din cinci meciuri acasă am câștigat un meci, cu Buzăul, 1-0 cu un șut pe poartă. Atât! E dureros.

Nu, nu e un sezon ratat. Ce? Noi suntem Farul. Credeți că mereu vom fi campioni sau să ne batem acolo doar că subsemnatul stă pe bancă? Mai depinde de multe alte lucruri. A fost frumos, dar vine și partea mai puțin plăcută de anul ăsta.

E multă boierie la Farul. Multă! Și multă aroganță. Am spus-o, am făcut-o. Sperăm să schimbăm acest lucru și să devenim iar umili, muncitori, o echipă care face ambele faze, așa cum am fost când am câștigat titlul. Atunci jucătorii erau foarte bine, acum…

Ce baraj? N-am făcut calcule, nu știu. Mi-e foarte greu să cred că ne vom schimba la față când noi pierdem meci decisiv acasă. S-a jucat pe sute de mii de euro, în fața suporterilor noștri. Ce-o să schimbăm în 3-4 zile? Doar să bagăm mulți tineri.

Trebuie să fim mult mai modești, cu picioarele pe pământ. Muncă multă! Ați văzut ce-a zis Luis Enrique? Știți care e motto-ul lui Hagi? Ați citit cartea? Mă antrenez cum joc și joc cum mă antrenez”, a declarat Gică Hagi.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare