Mircea Lucescu a oferit o reacție după ce a aflat că FCSB va întâlni PAOK Salonic, echipa lui Răzvan Lucescu, în play-off-ul Europa League. Turul „dublei” va avea loc pe 13 februarie, în Grecia, iar a doua manșă la o săptămână distanță, pe Arena Națională.
„Il Luce”, actualul selecționer al naționalei României, aflat momentan în spital, după operația la șold, a transmis că nu a vrut ca roș-albaștrii să dea piept cu gruparea pregătită de fiul său. A explicat de ce nu și-a dorit împlinirea acestui scenariu și a devoalat când se va externa.
Doleanța lui Mircea Lucescu nu s-a împlinit, întrucât FCSB va juca împotriva lui PAOK pentru un loc în „optimile” UEL. „Il Luce” părăsește spitalul sâmbătă, 1 februarie
Reputatul tehnician a declarat că nu se simte confortabil din cauza dublei manșe de care vor avea parte cei de la FCSB și PAOK Salonic. A apreciat totuși că cele două meciuri vor fi spectaculoase, iar fanii vor prezenta un grad ridicat de interes.
Mircea Lucescu a spus apoi că Răzvan Lucescu va avea cel mai probabil o sete de revanșă, după ce a fost înfrânt în octombrie de FCSB, pe tabloul principal din Europa League, scor 0-1.
Antrenorul primei reprezentative de fotbal a României a exprimat câteva cuvinte și despre meciul FCSB – Manchester United, terminat cu victoria englezilor, scor 2-0. I-a felicitat pe bucureșteni pentru parcursul european pus în scenă până în prezent, după care a explicat care este cea mai mare problemă pe care o întâmpină după operația la șold. Mircea Lucescu se va externa sâmbătă.
„Uite că fix așa a ieșit… Incredibil / Cea mai mare problemă o reprezintă durerile pe care trebuie să le suport, indiferent de câte calmante iau”
„(n.r. Râde)… Ce mai e de vorbit?! Incredibil, iarăși duel cu Răzvan pentru FCSB. Sub nicio formă nu mi-am dorit asta. Nu, deloc! Nu mă simt confortabil să văd un duel între o echipă din România și Răzvan. Chiar le-am spus tuturor înainte de tragere că nu vreau sub nicio formă un astfel de meci. Și uite că fix așa a ieșit … Asta e, acum e faptul consumat.
E un afiș spectaculos, mai ales că returul va fi aici, la București. Meciul va fi așteptat cu foarte mare interes, stadionul se va umple din nou, ceea ce pentru fotbal e bine. Există probabil și o mare dorință de revanșă din partea lui Răzvan și a lui PAOK după ceea ce s-a întâmplat în toamnă, când au pierdut cu FCSB chiar în Grecia.
(n.r. Despre FCSB – Manchester United) Păcat că n-au reușit să scoată ceva pozitiv, ca rezultat. Până la pauză au fost aproape, în repriza a doua a fost însă o diferență destul de clară. Evident că la un moment dat ajungi în postura în care calitatea individuală a jucătorilor să facă diferența, oricâtă organizare de joc ai avea și oricâtă determinare ai putea dezvolta. Totuși, parcursul FCSB-ului în Europa a fost foarte bun, bravo lor!
Sunt bine, mâine, sâmbătă, voi pleca din spital. Cea mai mare problemă acum pentru mine o reprezintă durerile pe care trebuie să le suport, indiferent de câte calmante iau. Durerile sunt, dar n-am ce să fac, trebuie să îndur până se va reface mușchiul acolo în zona operată. Cred că în două-trei săptămâni voi putea merge iarăși normal”, a declarat Mircea Lucescu, pentru golazo.ro.