Mircea Lucescu s-a declarat în mod public un susținător al stilului de fotbal implementat la FCSB la dorința patronului Gigi Becali.
Mircea Lucescu a făcut publică o discuție avută recent cu Gigi Becali, patronul de la FCSB
Selecționerul naționalei României a dezvăluit că recent a discutat la telefon cu omul de afaceri, iar acesta i-a explicat cu ocazia respectivă ce le-a transmis jucătorilor săi că își dorește să vadă în mod special de la ei în timpul meciurilor, respectiv posesie prelungită.

Iar experimentatul antrenor este de părere că aceasta este strategia câștigătoare, după cum de altfel s-a și dovedit în ultimele două sezoane de Superliga, atunci când echipa roș-albastră a câștigat de fiecare dată titlul de campioană.
De asemenea, „Il Luce” a ținut să precizeze și că în viziunea sa despre Becali nu se poate spune totuși că interferează cu rolul de antrenor principal, întrucât el nu ar face de fapt decât să își prezinte anumite idei, chestiuni care bineînțeles că ulterior ajung de cele mai multe ori să fie puse în aplicare de către staff-ul tehnic coordonat de antrenorii Elias Charalambous și Mihai Pintilii, cu rezultate mai mult decât benefice pentru club.
„Are dreptate, eu îl încurajez”
„Vorbeam cu Gigi Becali. Și-mi spunea: «Dom’le, eu mă duc la antrenament! Înainte le spuneam jucătorilor mei, pas, control și pasă. Acum nu le mai spun. Le spun numai, pasă, pasă, pasă. Că am văzut cum joacă Barcelona». Și are dreptate! Asta trebuie să facă jucătorii, să-și îmbunătățească permanent evoluția lor în teren și prezența lor în teren. Să se schimbe.
Eu îl încurajez pe Gigi Becali, pentru că, vezi, toată lumea judecă. Că face pe antrenorul… Nu face pe antrenorul! Antrenorul e antrenor, MM Stoica e și el acolo. Dar ideea lui prinde, iar ceilalți sunt obligați să o ia în considerare.
Cerând echipei să joace un tip de fotbal modern, bazat foarte mult pe mișcare, pe prima pasă. Nu control de balon, nu intrări în clinciuri… Asta e ideea, apoi ceilalți o pun în practică.
(n.r. Despre Elias Charalambous și Mihai Pintilii) Sunt foarte buni, pentru că ei pun în practică ceea ce proprietarul, patronul lor ar vrea să vadă. Ei pun în practică, găsesc soluții, antrenamente, exerciții, formarea echipei. Schimbările de jucători se spune că le face Gigi, eu nu știu dacă le face. E altceva… Dar antrenorii s-au adaptat modului de gândi al lui Gigi”, a spus Mircea Lucescu, potrivit gsp.ro.