Mircea Lucescu a spus, în sfârșit, ce crede despre triumful celor de la FCSB în fața lui Răzvan Lucescu

Mircea Lucescu a dat verdictul după ce FCSB s-a impus și în meciul retur cu PAOK, eliminându-l pe Răzvan Lucescu din UEFA Europa League.

Mircea Lucescu a spus ce crede despre victoria uriașă obținută de FCSB în fața lui Răzvan Lucescu

Selecționerul echipei naționale a recunoscut că FCSB a fost superioară în această „dublă”, motiv pentru care PAOK nu a putut emite pretenții la calificare.

„Steaua (n.r. FCSB) a fost mult mai motivată, mult mai agresivă şi ambiţioasă. Au câştigat duelurile individuale, ceea ce le-a dat un avantaj teribil în joc. Sigur, din punctul de vedere al ocaziilor, au fost cam egali. Dar, Steaua a meritat cu prisosinţă victoria.

Mi-a plăcut foarte mult atitudinea lor… atitudinea lor internaţională, de asta vorbesc, pentru că asta mă interesează pe mine, ca jucătorii să se ridice la nivel internaţional, din punctul de vedere a modului în care se prezintă în teren.

S-a văzut diferenţa dintre o echipă, în care jucătorii îşi doresc foarte mult să facă performanţe internaţionale, şi o echipă, în care jucătorii au fost pe la echipele mari, dar care mi s-au părut mai puţin dispuşi să dea bătălia pe teren”, a declarat Mircea Lucescu, conform prosport.ro.

Gheorghe Mustață, anunț de ultimă oră despre biletele la FCSB – Lyon: „A început calvarul!” Ce îi sfătuiește pe fani

Gheorghe Mustață a făcut un anunț de ultimă oră despre biletele care vor fi puse la dispoziție pentru FCSB – Lyon.

Șeful galeriei FCSB a recunoscut că a fost asaltat cu telefoane pentru bilete la următoarea etapă din Europa League. Totuși, Mustață îi sfătuiește pe fani să urmarească site-urile care pun la dispoziție biletele, aceasta fiind principala modalitate de a le cumpăra.

„De la ora 14:00, de când s-a auzit cu Lyon, a început calvarul. Vor bilete. Când o să bage online, să meargă toţi acolo. Noi avem o anumită cotă de bilete care merg spre membrii cotizanţi din asociaţia noastră.

Nu umblă nimeni acolo. Sunt biletele noastre, rezervate de noi. Sunt în jur de 1000 şi ceva de bilete. Sunt rezervate pentru noi, suporterii. Au fost multe momente emoţionante.

Important este ca băieţii să se mobilizeze. Avem mai multe bilete rezervate. Dacă vreau să rezerv 3000, rezerv 3000, dacă vreau 5000, 5000 o să rezerv. Momentan, vedem câţi îşi anunţă prezenţa din asociaţie.

A fost o atmosferă foarte frumoasă făcută de suporteri. Le mulţumesc fanilor de la tribuna 1 şi a 2-a. Totul a ieşit cum trebuie. Nu ştiu dacă s-au auzit cei de la PAOK, tot meciul s-a cântat fără oprire.

I-am împins de la spate pe jucători, totul a mers cum am vrut noi. Foarte bine arată echipa, s-a mobilizat foarte bine”, a spus Gigi Mustaţă, potrivit Fanatik.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare