Mircea Lucescu a intrat în conflict cu familia Iordănescu. Selecționerul a fost pus la punct de fratele predecesorului său: „Lipsă de fair-play”

Mircea Lucescu a făcut în perspectiva meciului România – Kosovo din Liga Națiunilor anumite declarații care au fost văzute în principiu drept „săgeți” la adresa lui Edi Iordănescu, fostul selecționer al echipei naționale.

Printre altele, experimentatul antrenor a spus că, mai presus de rezultate, el își dorește ca în acest mandat să imprime un stil de joc cât mai atractiv primei reprezentative.

Mircea Lucescu a contestat modul în care naționala României se exprima în mandatul lui Edi Iordănescu

De asemenea, „Il Luce” a mai dorit să scoată în evidență și că România a obținut calificarea la EURO 2024, iar acolo a făcut o figură neașteptat de frumoasă, practicând totuși un fotbal bazat mai degrabă pe apărare compactă și contraatac decât pe menținerea unei posesii prelungite.

„Pe mine nu mă interesează doar rezultatul. Pe mine mă interesează ca nivelul de joc al acestei echipe să crească foarte mult.

Fotbalul românesc a fost caracterizat în perioada de succese prin nişte calităţi, noi am fost printre cei mai buni pasatori. În România am neglijat acest aspect al jucătorilor, bazat pe tehnică şi pase, care este superior altora.

Am obţinut calificarea asta la EURO 2024, dar altfel, cu alte mijloace. Am fost, totuşi, ultima echipă la Campionatul European ca posesie, control al jocului, sau pe locul trei din coadă la fazele periculoase de joc la poarta noastră. L-am avut pe Niţă extraordinar…”, a spus Mircea Lucescu, printre altele, la conferința de presă premergătoare partidei cu naționala statului Kosovo de vineri seară, de pe Arena Națională.

Actualul selecționer a fost contrat instant de fratele predecesorului său: „Lipsă de fair-play față de Edi și munca lui”

La scurt timp după producerea acestui moment, Andrei, fratele fostului selecționer Edi Iordănescu, a răbufnit la adresa lui Mircea Lucescu și a postat un mesaj destul de dur în acest sens pe rețelele de socializare. Printre altele, el a catalogat punctul de vedere emis de experimentatul antrenor drept „o lipsă de fair-play” față de fratele său.

„E un fel de lipsă de fair-play față de Edi și munca lui, dar trecem cu vederea pentru că e nea Mircea și îl respectăm. Asta nu înseamnă că nu e o nedreptate față de Edi!

România nu a fost ultima la posesie la EURO. Sunt statistici clare. Plus că la EURO am întâlnit Belgia, Ucraina și Olanda, nu Cipru și Lituania.

România a avut 53% posesie în media calificărilor la EURO! Dacă chiar a crescut posesia acum în Liga Națiunilor e foarte bine, dar e același grup construit de Edi și colegii lui, nu au fost modificări nici măcar de 1%.

Nu în ultimul rând, echipa națională nu mai era foarte tentantă pentru antrenori acum trei ani. Acum este 100%.

Pentru că a performat, pentru că lumea a venit înapoi lângă echipa națională, pentru că imaginea e cu totul alta, la fel și percepția. Iar lumea a venit înapoi pentru că jocul și rezultatele echipei i-au făcut pe suporteri să respecte și să se reatașeze de ea.

Asta e cea mai mare realizare a lui Edi, echipei lui și a băieților, mai mare probabil chiar decât rezultatele și performanța!”, a scris fratele lui Edi Iordănescu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare