Mihai Stoichiță, optimist înainte de EURO 2024! Obiectivul anunțat și comparație cu „Generația de Aur” din 1994

Peste 7 zile, România va debuta la EURO 2024 contra Ucrainei, iar trupa lui Edi Iordănescu are un obiectiv clar în Germania: ieșirea din grupe.

Mihai Stoichiță: „Vrem să trecem de grupe, apoi orice este posibil”

În momentul plecării în Germania, Mihai Stoichiță a oferit mai multe declarații. Oficialul FRF a dezvăluit care este obiectivul României la EURO 2024 și a făcut o comparație cu Mondialul din 1994, atunci când trupa lui Anghel Iordănescu a ajuns în sferturile de finală și a fost una dintre cele mai bune naționale ale turrneului final din America.

„Vrem să trecem de grupe, apoi orice este posibil. Cine se gândea înainte de Campionatul Mondial din 1994 că vom ajunge în sferturile de finală?

Într-adevăr, atunci aveam mai mulți jucători la echipe importante din Europa, însă acum avem un efectiv tânăr, chiar cred că avem una dintre cele mai tinere echipe de la acest european.

Cred că jucătorii noștri urmează să joace pentru echipe importante din continent. Asta cred eu că este diferența: existau jucători deja consacrați”, a declarat Mihai Stoichiţă.

Olimpiu Moruțan, alături de delegația României în Germania

O prezență constantă în lotul României de la venirea lui Edi Iordănescu, Olimpiu Moruțan a avut parte de un ghinion teribil și s-a accidentat grav în finalul sezonului. Mijlocașul a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile și urmează să lipsească de pe teren cel puțin 6 luni, astfel că va rata turneul final din Germania.

Cu toate acestea, Moruțan a fost alături de colegii săi în ultimele zile la baza de pregătire de la Mogoșoaia și va continua să-i încurajeze pe tricolori și la EURO 2024. Fotbalistul a făcut parte din delegația României, care a zburat luni, 10 iunie, către Germania.

Olimpiu Moruțan a fost în tribune și la cele două amicale ale României din această lună, contra Bulgariei și Liechtenstein-ului.

Jucatorii Romaniei / Foto: Instagram@denisalibec

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare