Mihai Stoica nu s-a lăsat provocat de declarațiile lui Răzvan Lucescu, după victoria 2-1 a FCSB

Răzvan Lucescu a catalogat drept „fake” victoria obținută de FCSB în fața lui PAOK, însă Mihai Stoica nu s-a lăsat provocat de declarațiile tehnicianului român. Oficialul roș-albaștrilor a recunoscut că nu împărtășește aceeași opinie, dar a evitat orice atac direct la adresa antrenorului echipei elene.

Mihai Stoica, reacție calmă după declarațiile lui Răzvan Lucescu

PAOK a început mai bine partida de pe Toumba și a deschis scorul prin Samatta, în minutul 21. Meciul a luat însă o turnură neașteptată după eliminarea lui Taison, în prelungirile primei reprize. În superioritate numerică, FCSB a profitat de avantaj și a marcat de două ori în partea secundă, prin Gheorghiță și Dawa, reușind să întoarcă soarta partidei.

Răzvan Lucescu a fost nemulțumit de rezultat și a susținut că echipa sa merita mai mult, considerând victoria roș-albaștrilor una „fake”.

În replică, Mihai Stoica a transmis că nu este afectat de declarațiile lui Lucescu și că fiecare își apără echipa cum consideră de cuviință.

„Nu mă deranjează ce spune. Că am altă opinie, asta e altceva. Nu m-am întâlnit cu el nici atunci, nici acum.

Am citit declarațiile lui. Fiecare își apără echipa așa cum consideră. Dacă el crede că își motivează jucătorii cu discursul ăsta, e opinia lui”, a spus Mihai Stoica, la primasport.ro.

MM Stoica, răbufnire nervoasă

Felicitat pentru victoria obținută de elevii lui Elias Charalambous, managerul general al roș-albaștrilor a spus că echipa și fanii trebuie să fie temperați pentru că meciul retur, de la București (20 februarie), va fi foarte complicat.

„Nu e nicio fericire! Ce fericire? Nu ai cum să fii fericit la pauză. Am mai auzit chestii din astea când eram felicitat la pauză. Chiar și acum, cu Sepsi (n.r- FCSB avea 3-0 la pauză). Se spunea «Felicitări!». Ce felicitări, mă? Nu s-a terminat!

Ce se întâmpla dacă PAOK marca golul doi? A avut o ocazie rarisimă, trei contra unu. Acum am câștigat la un gol diferență. Nici măcar nu mai e regula golului marcat în deplasare.

Am câștigat la un gol împotriva campioanei Greciei, din nou, dar mai avem un meci acasă. Cred că va fi un stadion plin, vom avea un sprijin fantastic, dar va fi un meci complicat.

Va fi presiune, doar că începem meciul calificați. Va fi 0-0 la start, dar la general e 2-1 pentru noi”, a declarat Mihai Stoica la Primasport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare