Gigi Becali a fost întrebat despre ultimele două achiziții realizate de rivalii de la Rapid, reprezentate de Clinton N’Jie și Aaron Boupendza, și a dezvăluit că Mihai Stoica, colaboratorul său de la FCSB, a avut doar cuvinte de laudă la adresa celor doi jucători.
În mod special, președintele Consiliului de Administrație de la clubul roș-albastru s-a referit la atacantul gabonez, dar l-a menționat totodată și pe camerunezul care a evoluat de-a lungul carierei sale de până acum inclusiv la echipe precum Olympique Lyon, Tottenham sau Olympique de Marseille.
Ce a spus Gigi Becali despre Clinton N’Jie și Aaron Boupendza, ultimii doi jucători ajunși la Rapid: „Cică ar fi buni, mi-a zis Meme”
Pe de altă parte însă, deși pus în gardă de analiza făcută de oficialul clubului său, omul de afaceri din Pipera a dorit totuși să sublinieze că în mod normal ar urma să fie nevoie de ceva timp pentru ca cei doi fotbaliști africani să se integreze la noua echipă și astfel să poată să se prezinte la cel mai bun nivel al lor.
De asemenea, Gigi Becali a ținut și să scoată în evidență faptul că Dan Șucu, acționarul majoritar al clubului din Giulești, a făcut și în această vară investiții destul de importante pentru a aduce la echipă noi jucători.
„Eu aștept să văd jucătorii ăia noi de la Rapid. Cică ar fi buni. Mie mi-a zis Meme. Eu nu îi cunosc. Mi-a zis MM că unul dintre acei doi jucători de culoare este foarte bun. Să vedem acum ce e de ei.
MM mi-a zis: ‘Băi nene, ăla e jucător periculos’ (n.r. Aaron Boupendza). Să vedem când vor intra ei pe teren. Sunt jucători noi totuși. Durează până fac relații de joc. Rapid e Rapid oricum. Omul (n.r. Dan Șucu) a investit bani acolo”, a spus Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.
Rol determinant avut de Marius Șumudică în realizarea acestor mutări
Clinton N’Jie și Aaron Boupendza sunt doi fotbaliști pe care Marius Șumudică și i-a dorit foarte mult la Rapid din momentul în care a revenit ca antrenor în Giulești, întrucât îi cunoaște foarte bine din perioadele în care s-a intersectat cu ei în Turcia și Arabia Saudită.
De asemenea, implicarea antrenorului a contat foarte mult în realizarea acestor mutări, cel puțin în ceea ce îl privește pe atacantul gabonez, după cum chiar el a explicat la scurt timp după ce a fost prezentat oficial de noua echipă.
„Marius Șumudică este ca un tată pentru mine. Când a vorbit cu mine, mi-a oferit toată încrederea și cred că pentru un fotbalist este foarte important ca antrenorul să aibă încredere în tine. Când m-a sunat și a discutat despre club, despre proiectul de aici, am fost foarte entuziasmat.
Cred că Marius Șumudică este un om bun, un profesionist și dă mereu totul ca jucătorii lui să fie cei mai buni. La orice echipă la care merge se vede progresul și câștigul. Vreau să dau tot ce am mai bun pentru el”, a spus Aaron Boupendza.