Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a făcut o declarație surprinzătoare, afirmând că Siyabonga Ngezana, fundașul central adus în vara anului 2023 de la Kaizer Chiefs, este cel mai valoros apărător străin care a evoluat vreodată în Liga 1. La doar 27 de ani, Ngezana s-a impus rapid în defensiva roș-albaștrilor.
FCSB a plătit 600.000 de euro pentru a-l aduce pe internaționalul sud-african, iar evoluțiile sale au justificat pe deplin investiția.
MM Stoica a menționat că Ngezana are o clauză mare de reziliere, ceea ce înseamnă că un eventual transfer ar putea aduce sume consistente în conturile lui Gigi Becali.
„Cel mai bun fundaș central străin care a jucat în România”
Cotat la 1,8 milioane de euro de transfermarkt, Ngezana a jucat în 18 meciuri pentru FCSB în acest sezon, în toate competițiile, și a reușit să marcheze un gol în victoria cu 2-0 împotriva UTA.
„Ngezana este de un an și jumătate la FCSB și nu a făcut nicio greșeală care să ne coste. Tipul de fundaş central pe care eu îl consider bun pentru echipa noastră, Ngezana. Viteză, forţă, bun la cap. Îl aleg pe Ngezana, chiar şi între Varela şi Planic.
Ngezana are o clauză mare de reziliere. După părerea mea, Ngezana este de departe cel mai bun fundaș central străin care a fost în România. Ca să ajungi titular la echipa naţională a lui este mare lucru”, a declarat Mihai Stoica, la primasport.ro.
Mihai Stoica, reacție acidă după convocarea lui David Miculescu la națională
MM Stoica, care a fost mereu un susținător vocal al lui Miculescu, i-a provocat pe cei care îl ironizau pe jucător să își justifice acum comentariile.
„Unde s-au ascuns ăia care mă ironizau când le explicam cum stă treaba cu Miculescu? Ăia de se distrau cu porecla Nimiculescu. Sau poate nici Mircea Lucescu nu se pricepe? Fotbalul nu e așa simplu cum pare. Mai ales pentru diletanți”, a scris Stoica, fiind de părere că selecția la echipa națională este o dovadă a valorii jucătorului.