Rapid a confirmat decesul lui Aaron Boupendza (28 de ani).
Rapid și-a luat rămas bun de la Boupendza
În toamna anului 2024, Rapid surprindea pe toată lumea în momentul în care îl transfera pe Aaron Boupendza. Cu un CV important în spate, fostul atacant gabonez reușea să se impună repede în Giulești și să-și demonstreze calitățile.
Boupendza era însă un fotbalist capricios și a avut mai multe probleme cât timp a fost în România. S-a certat mai întâi cu proprii fani, apoi a refuzat să revină din cantonamentul din Dubai, din cauza unor restanțe salariale.
Chiar și așa, Rapid nu l-a uitat pe Aaron Boupendza și a postat un mesaj de adio pe rețelele sociale.
„FC Rapid regretă trecerea în neființă a lui Aaron Boupendza, la doar 28 de ani.
Deși a jucat o perioadă scurtă în alb-vișiniu, zâmbetul, talentul și modul spectaculos în care sărbătorea golurile vor fi mereu în amintirea noastră.
Condoleanțe familiei și apropiaților!
Rest in peace, Aaron!„, a transmis Rapid.
CF Mounana, Bordeaux, Pau FC, Ajaccio, Tours FC, Feirense, Hatayspor, Al-Arabi, Al-Shabab, Cincinnati, Rapid și Zheijang FC sunt echipele pentru care a evoluat Boupendza în carieră.
„Circumstanțele tragediei rămân neclare”
Miercuri dimineața, Aaron Boupendza a decedat după ce a căzut de pe un bloc din China, de la etajul 11. În acest moment, autoritățile caută primele indicii care ar putea duce la aflarea cauzei pentru care fostul fotbalist a plonjat în gol de la mare înălțime.
Inclusiv ipoteza sinuciderii este luată în calcul în cazul lui Aaron Boupendza. Fostul atacant al Rapidului ar fi locuit în China alături de fratele său.
”Aaron Salem Boupendza a murit în această dimineață. Atacantul gabonez ar fi decedat după ce a căzut de la etajul 11 al unui bloc, unde era reședința sa din China.
Circumstanțele tragediei rămân însă neclare, cu o investigație care este în desfășurare și care ia în considerare toate variantele: accident, sinucidere sau un alt scenariu care urmează să fie confirmat.
Staff-ul clubului chinez a confirmat că Boupendza, apreciat pentru talentul său în ciuda unui caracter controversat, a încetat. într-adevăr. din viață”, au scris gabonezii.