Adrian Șut (25 de ani) şi-a pierdut tatăl în urmă cu o săptămână. Mijlocașul de la FCSB a transmis un mesaj emoţionant în memoria părintelui său.
Fotbalistul a absentat și de la Rangers – FCSB pentru a fi prezent la înmormântare și, implicit, alături de familia sa.
Şut, îndurerat după moartea tatălui
La o săptămână de la producerea tragediei, Adrian Șut a scris câteva rânduri pe contul său oficial de pe Instagram.
”Tati, ai plecat mult prea repede dintre noi. Ai lăsat o durere pe care nu o pot descrie în cuvinte. Ai fost sprijinul și puterea noastră.
Ne-ai învățat ce înseamnă să lupți până la capăt și să nu renunți niciodată. Chiar și în aceste momente dificile ne-ai oferit o lecție importantă.
Știu că de acolo de sus vei veghea asupra noastră și ne vei ghida la fiecare pas. Te vom iubi veșnic!”, a scris Adrian Șut pe rețelele sociale.
Gigi Becali i-a cerut iertare lui Şut
Iniţial, Gigi Becali a declarat că a cerut ca mijlocașul FCSB-ului să revină la București joi, chiar dacă funeraliile erau programate pentru aceeași zi.
Vezi această postare pe Instagram
Apoi, patronul celor de la FCSB pare că a revenit la sentimente mai bune față de fotbalistul său. Gigi Becali l-a sunat personal pe Adrian Șut și și-a prezentat scuzele față de mijlocașul campionilor pentru declarațiile lipsite de empatie.
Totuși, finanțatorul bucureștenilor i-a cerut lui Adrian Șut să revină la echipă pentru a fi pregătit de meciul cu Rapid. Derby-ul dintre cele două echipe va avea loc duminică, de la 21:00.
Declarațiile lui Becali după moartea tatălui jucătorului Adrian Șut au stârnit un val de reacții negative din partea suporterilor dinamoviști.
Reacția fanilor dinamoviști a fost rapidă și vehementă. Pe pagina de Facebook „Dinamoviști Adevărați”, care are peste 74.000 de urmăritori, suporterii și-au exprimat susținerea pentru Adrian Șut și au condamnat ferm declarațiile lui Gigi Becali, considerându-le lipsite de empatie și umanitate.