Meme Stoica a spus ce trebuie să se întâmple pentru ca FCSB să încaseze 10 milioane de euro pentru Olaru şi Coman

„Pentru suma corectă, toată lumea e de vânzare la FCSB” – Gigi Becali a spus-o de nenumărate ori. Asta înseamnă că inclusiv vedetele Darius Olaru și Florinel Coman ar putea părăsi formaţia bucureşteană, la vară.

Cei doi împart primul loc în topul golgheterilor, cu câte 14 reușite.

Olaru + Coman = 10 milioane de euro

Meme Stoica pare împăcat cu gândul că i-ar putea pierde pe cei doi, dar se consolează cu gândul că roş-albaştrii ar încasa suma totală de 10 milioane de euro. Doar că ar mai trebui bifată o condiţie. Care? Ca Florinel Coman şi Darius Olaru să joace pentru România la EURO 2024.

„Ca ei să plece în vară trebuie să găsească cluburi cu care să se înţeleagă şi care să plătească într-o singură tranşă cinci milioane de euro, nu e o sumă mică, chiar dacă pentru unii e.

Dacă faci comparaţie cu sumele pe care au plecat Man şi Stanciu, da, dar nu e o sumă mică. Pentru a se vinde, trebuie să aibă un parcurs foarte bun la echipa naţională, la turneul final, oricare dintre ei.

Ne va fi foarte greu să vinde după turneul final, vom aborda defensiv această fază, acest turneu”, a spus Mihai Stoica la orangesport.

Urmează Rapid – FCSB pe Arena Naţională

FCSB este liderul clasamentului în Superliga. Sâmbătă, se dispută derby-ul cu Rapid, pe Arena Naţională. Chiar dacă giuleştenii sunt gazde, conducerea clubului a decis ca meciul, extrem de important pentru ambele echipe, să se dispute pe un stadion mai mare, care să poată găzdui mai mulți suporteri.

FCSB este pe primul loc în clasament, cu 64 de puncte, la 12 lungimi în faţa Rapidului, care e pe 2.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare