Rapid a ratat aparent în ultima clipă transferul lui Daniel Bîrligea de la CFR Cluj, după ce atacantul în vârstă de 24 de ani a decis în cele din urmă să semneze cu rivala FCSB.
Acum, cel mai probabil pentru a încerca să treacă ceva mai ușor peste această dezamăgire, dar, în mod evident, și pentru a-i intări lotul lui Marius Șumudică în tentativa câștigării titlului în Superliga în acest sezon, giuleștenii s-au reorientat și sunt pe cale să dea o adevărată lovitură de imagine, și nu numai.
Rapid este pe cale să dea lovitura în Superliga și să îl aducă în Giulești pe Clinton N’Jie, fost fotbalist la Lyon, Marseille sau Tottenham
Potrivit digisport.ro, oficialii clubului alb-vișiniu se află în prezent în negocieri avansate și ar fi la un pas să ajungă la un acord cu un fost fotbalist de la Olympique Lyon, Tottenham, Olympique de Marseille, Dinamo Moscova și Sivasspor.
Este vorba despre Clinton N’Jie, în vârstă de 31 de ani, fotbalist care însă nu evoluează pe poziția de atacant central, ci pe cea de „aripă” dreapta.
El este liber de contract de la începutul lunii iulie, atunci când s-a despărțit de gruparea turcă, iar acum este foarte aproape să ajungă la o înțelegere cu Rapid, urmând, conform sursei citate anterior, ca un anunț oficial în acest sens să fie făcut în aceste zile.
Fotbalistul născut la Douala și impresarul său ar urma să primească suma totală de 600.000 de euro în momentul perfectării înțelegerii, reprezentând bonusul la semnătură pentru fotbalist și comisionul agentului. De asemenea, Clinton N’Jie ar urma să aibă la Rapid un salariu lunar net în valoare de 15.000 de euro.
Camerunezul este liber de contract din iulie, după despărțirea de turcii de la Sivasspor
Internațional camerunez cu 44 de selecții și 10 goluri pentru naționala țării sale, N’Jie este cotat în prezent de site-ul de specialitate Transfermarkt la 950.000 de euro.
Marius Șumudică este un admirator al jucătorului african, pe care în mod evident îl cunoaște destul de bine din perioada în care amândoi activau în Superliga din Turcia, antrenorul la Gaziantep FK, iar fotbalistul la Sivasspor.
Recent, la scurt timp după ce a preluat banca tehnică a celor de la Rapid pentru a doua oară în cariera sa de antrenor, tehnicianul chiar a spus că în viitorul apropiat vor fi aduși măcar doi noi jucători, de o calitate superioară față de media actualului lot.