Meciul cu Paski a reușit să îl surprindă pe Dan Petrescu: N-am văzut niciodată în viața mea

CFR Cluj a obținut o calificare categorică în turul al doilea preliminar al UEFA Europa League, după ce a învins formația maghiară Paksi cu scorul de 3-0 în returul disputat joi seară pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.

Scorul general al „dublei” a fost 3-0, după remiza albă din tur. Totuși, victoria clujenilor a fost umbrită de două accidentări grave în debutul partidei, iar antrenorul Dan Petrescu a tras un semnal de alarmă.

Debut dramatic pentru CFR: Emerllahu și Kamara, accidentați în primele 16 minute

Meciul a început cu o notă de dramatism. În minutul 3, Lindon Emerllahu s-a accidentat grav în urma unui duel la mijlocul terenului. Mijlocașul kosovar a încercat să revină pe teren după intervenția medicală, dar durerile au fost prea mari. A fost scos pe brațe, în lacrimi, și înlocuit cu Alin Fică.

La doar 13 minute distanță, atacantul Mohammed Kamara a suferit o accidentare la fel de gravă. După un duel fizic, acesta a rămas întins pe gazon și a fost, la rândul său, scos de pe teren de staff-ul medical. Dan Petrescu a confirmat ulterior că Kamara a suferit o fractură și va lipsi o perioadă îndelungată.

Dan Petrescu: „Nu am mai văzut în viața mea așa ceva”

În declarațiile oferite pentru Prima Sport 1 la finalul meciului, Dan Petrescu s-a declarat șocat de cele întâmplate.

„Am spus că Paksi era neînvinsă în deplasare, s-a văzut și azi. Foarte bună echipă. Eu nu am mai văzut în fotbal niciodată așa ceva. Să pierzi doi jucători în primele 15 minute. Kamara a pierdut aproape tot sezonul, are fractură. Sunt doi jucători foarte importanți. La câte meciuri sunt, va fi greu.”

Tehnicianul a subliniat că problemele medicale devin tot mai frecvente în lotul echipei și a atras atenția asupra impactului acestora în perspectiva dublei cu Lugano.

„Prea repede pierdem jucători. Sunt îngrijorat. În rest, nu am nimic de reproșat. Nu mă gândeam la o victorie cu 3-0 cu o echipă care a bătut de două ori pe Ferencvaros. Am avut și noroc. A mai fost și arbitrul, care a făcut meciul praf. Nu ai voie să nu dai roșu, nici galben, la faultul când i-a spart fața.”

Alin Fică, omul meciului. Petrescu: „Nu înțeleg de ce nu e la națională”

Intrat în locul lui Emerllahu, Alin Fică a avut o prestație remarcabilă și a deschis scorul pentru CFR Cluj cu un șut spectaculos. Dan Petrescu l-a lăudat public pe tânărul mijlocaș și a declarat că i-a sugerat selecționerului Mircea Lucescu să îl urmărească.

„Eu am vorbit cu selecționerul, i-am zis să se uite și la Fică puțin. Face ambele faze. Nu am înțeles de ce nu a fost convocat niciodată. Sper să fie atent la el. Mircea Lucescu, dacă vrea un jucător bun, să apeleze la el. El avea o problemă, nu dădea goluri. Acum dă.”

CFR Cluj va întâlni Lugano în turul 2. Petrescu: „Ei sunt favoriți, nu noi”

În turul al doilea preliminar al Europa League, CFR Cluj va înfrunta echipa elvețiană Lugano. Dan Petrescu consideră că adversarul are un buget net superior și un lot mai valoros, dar avertizează că, în România, va fi considerată o eventuală eliminare ca o „rușine”, indiferent de context.

„Bugetul lui Lugano e mult mai mare, și lotul e mai valoros. O să se zică în România că suntem favoriți. S-a pus la topul rușinii că am pierdut cu Pafos. Pafos are buget de 50 de milioane, domnilor. Noi vorbim mereu la negativ.”

„O să scrie toți că suntem favoriți cu Lugano. Dacă era toată echipa validă, aveam șanse mai mari. Avem și acum, dar mă îngrijorează că se joacă pe sintetic și e distanță mare.”

Louis Munteanu, greu de înlocuit în cazul unui transfer

În finalul intervenției, antrenorul ardelenilor a vorbit despre incertitudinea privind viitorul lui Louis Munteanu, cel mai valoros atacant din lot. Plecarea acestuia ar crea un gol uriaș în ofensiva echipei.

„Va fi aproape imposibil de înlocuit Louis Munteanu, dacă pleacă. Să mai găsim un jucător care dă 23 de goluri, înseamnă că am câștigat la loto.”

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare