Meci cu 4 goluri pentru Radu Drăgușin! Cât s-a încheiat Tottenham – AS Roma, cu românul pe teren timp de 90 de minute

Joi seara, Tottenham a primit vizita celor de la AS Roma, în etapa cu numărul 5 din Europa League.

Drăgușin, integralist în meciul Tottenham – Roma 2-2

Titularizat pentru al 6-lea meci la rând, Radu Drăgușin a făcut pereche cu Ben Davies în centrul apărării. Pentru evoluția sa, internaționalul român a primit nota 6.4 din partea SofaScore, unul dintre cele mai slabe calificative din rândul formației sale.

În urma rezultatului de aseară, Tottenham ocupă locul 9 în clasamentul Europa League, la egalitate de puncte cu FCSB (10 puncte). Pentru trupa lui Radu Drăgușin mai urmează partidele cu Rangers, Hoffenheim și Elfsborg.

Manchester City (de două ori), Aston Villa, Galatasaray, Ipswich Town și AS Roma sunt cele 6 meciuri la rând în care Radu Drăgușin a fost titular la Tottenham, după accidentarea lui Micky Van de Ven.

Juventus vrea împrumutul lui Radu Drăgușin

Aflat de aproape un an la Tottenham, Radu Drăgușin este dorit înapoi în Italia. Chiar dacă impresarul Florin Manea a exclus categoric o mutare în această iarnă, italienii scriu că există șanse ca românul să îmbrace din nou tricoul lui Juventus.

Concret, oficialii lui Juventus așteaptă să vadă dacă Tottenham este dispusă să-l împrumute pe Radu Drăgușin. Cel mai probabil, italienii vor vrea și o clauză de transfer definitiv, în cazul în care internaționalul român se va impune sub comanda lui Thiago Motta.

Radu Drăgușin rămâne pe radarul lui Juventus, ca o potențială soluție pentru accidentarea lui Bremer, în ciuda dezmințirilor din ultima vreme. Dacă cei Spurs sunt deschiși la un împrumut, Juventus ar putea face o mișcare”au scris italienii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare