Marius Șumudică (53 de ani) a sosit la jumătatea lunii august la Rapid.
Marius Șumudică, avalanșă de laude la adresa lui Dan Șucu
Inițial, despre Dan Șucu s-a spus că nu îl va aduce niciodată pe Marius Șumudică la Rapid, asta deoarece are anumite principii și nu vrea să se abată. În cele din urmă, finanțatorul a ascultat de rugămințile fanilor și l-a numit pe Șumi antrenor, iar cei doi se înțeleg de minune în momentul de față.
Marius Șumudică a dezvăluit că totul a fost perfect încă de la prima întâlnire și a ținut să-l laude pe Dan Șucu pentru flerul său în afaceri.
„Pe partea de business, domnul Şucu este diabolic. Eu n-am fost în mediul acesta de afaceri, dar am văzut cum gândeşte, aşa ceva nu am mai întâlnit în viaţa mea, este calculator.
Drept dovadă uitaţi ce a realizat până în momentul de faţă. Uşor, uşor, înţelege şi fotbalul, mă întreabă uneori multe lucruri, îi răspund, eu sunt ferm convins că nu mai este acum ce era domnul Şucu la început.
Ştie ce are de făcut, nici nu trebuie să-i explic prea multe chestii, pentru că înţelege. (n.r. Înseamnă că nu poate fi păcălit cu anumite vorbe) Nu, chiar dacă aş vrea să-l păcălesc, n-aş avea cum. E prea greu.
„Un patron care ştie ce să-ţi ofere”
Când am semnat contractul, v-am spus că nici nu m-am uitat ce scrie, iar domnul Şucu mi-a zis că nici nu mai ia în considerare acel contract, rămân sumele care sunt, dar îl consideră nul, pentru că şi-a dat seama ce fel de om sunt şi avem de construit în continuare.
‘Eu sunt owner-ul (n.r. patronul), sunt şeful şi am aici constructorul Şumudică. Ştiu ce faci, ştiu cât timp dedici fotbalului, ştiu că toată ziua stai şi te ocupi de echipă, aşa că eu sunt liniştit’.
Îţi e mai mare dragul în asemenea condiţii. Eu vin cu două ore înaintea antrenamentului la teren, vin dimineaţa şi plec seara acasă. Nu vreau să scot în evidenţă munca unui antrenor, dar cam aşa ar trebui să fie având în vedere dacă-ţi faci treaba cu plăcere la clubul pe care îl iubeşti, cu un patron care ştie ce să-ţi ofere” , a spus Marius Şumudică, potrivit Orange Sport.
Dan Șucu a primit lista! Câți fotbaliști trebuie să transfere Genoa
În urmă cu aproape două săptămâni, Dan Șucu a devenit acționarul majoritar al celor de la Genoa și a pompat deja 45 de milioane de euro. Acesta este însă doar începutul pentru afaceristul român, care va face, cel mai probabil, mai multe transferuri în această iarnă.
Jurnaliștii din Italia i-au trasat un obiectiv clar lui Dan Șucu: aducerea unui fundaș central, a unui fundaș stânga, a unui atacant, dar și a unui mijlocaș lateral creativ. Totul depinde însă de generozitatea afaceristului român, de strategia lui Răzvan Raț, dar și de eventualul transfer al vedetei Morten Frendrup.
În prezent, Morten Frendrup este cel mai bine cotat fotbalist de la Genoa. Are o valoare de piață de 20 de milioane de euro și reprezintă marea speranță a lui Dan Șucu în momentul de față. AC Milan sau Atalanta sunt pe urmele danezului.