Marius Șumudică, în lacrimi și la flash-interviu: „Mă doare sufletul! Nu pot să accept”. Anunț misterios despre viitorul său

Rapid s-a impus cu scorul de 1-0 în fața lui Dinamo, în etapa cu numărul 3 din play-off-ul Superligii.

Marius Șumudică, supărat pe decizia fanilor de la Rapid

La finalul meciului cu Dinamo, Marius Șumudică a ținut un discurs marcă înregistrată. Și-a lăudat jucătorii pentru victoria din derby, a remarcat un singur fotbalist din tabăra sa, iar mai apoi a dat de înțeles că există șanse să nu mai continue la Giulești din sezonul următor.

„Le-am spus jucătorilor toată săptămâna că nu pot să accept să termin pe locul 6. Dacă astăzi pierdeam, cred că era greu să mai ieșim de acolo. Vreau să-i felicit pentru atitudine, dăruire, este victoria lor. Vreau să trec în plan secundar. Știam că Dinamo are forță la mijlocul terenului. Am reușit să punem presiune pe ei și să nu-i lăsăm să joace. Ceea ce se întâmplă la Genoa, se întâmplă și la Rapid.

Mă rog să câștige Genoa ca să ne meargă și nouă bine (n.r. râde). Nu vreau să închei fără să-l scot în evidență pe Stolz, a făcut o partidă excepțională. Eu nici n-am vorbit cu el toată săptămâna.

(n.r. de ce a lăcrimat) Când s-a cântat imnul… Nu pot să accept ceea ce se întâmplă. Nu pot să văd jumătate de galerie că intră după jumătate de oră într-un meci cu Dinamo. Mă durea sufletul! Erau lacrimile deznădejdii. Ce am trăit în 7 luni la Rapid, nu vreau să traiască niciun antrenor.

Să treacă acest sezon și o să vedem. O să fac o conferință de presă și o să spun tot ce s-a întâmplat în aceste 7 luni”, a spus Șumudică.

Șumudică, emoționat de fanii Rapidului

Marius Șumudică este extrem de iubit de fanii Rapidului. Ultima dovadă a fost la derby-ul cu Dinamo, iar suporterii giuleștenilor i-au pregătit antrenorului un banner pe Arena Națională.

În zona unde se afla galeria Rapidului a apărut următorul mesaj: „No Șumi, no story (n.r. Fără Șumudică, fără povești)”. Banner-ul l-a emoționat atât de tare pe Marius Șumudică încât antrenorul a început să lăcrimeze și a încercat să-și ascundă gesturile în fața celor care filmau.

Revenit pe banca Rapidului în august 2024, Marius Șumudică nu a avut un mandat ușor. Tehnicianul a prins play-off-ul, însă rezultatele oscilante, dar și comportamentul său i-au pus viitorul sub semnul întrebării.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare