Dumitru Dragomir e de părere că Marius Șumudică va pleca de la Rapid, urmând să încaseze un salariu uriaș în străinătate.
Marius Șumudică ar putea pleca de la Rapid! Ce salariu ar urma să încaseze în străinătate
Fostul șef de la LPF consideră că tehnicianul giuleștenilor nu va mai continua la Rapid, dorind să dea curs unei oferte uriașe din străinătate.
Dumitru Dragomir a anunțat că Șumi se va îmbogăți, plecând pe un salariu de 2-3 milioane de euro pe an.
„Convingerea mea este că pleacă și pleacă pe bani mulți de tot. Pleacă pe două, trei milioane pe an. O spun de acum ca să știi. Da?
Pleacă el. El n-așteaptă mă, el simte. Simte dacă nu e dorit. Stai un pic, obiectivul lui s-a îndeplinit”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.
Marius Șumudică l-a făcut praf pe Istvan Kovacs, după Rapid – Craiova 1-2
„Un meci frumos, care face cinste play-off-ului. Din păcate, pierdem din nou în prelungiri, după golurile luate la Hermannstadt și cu FCSB. Când nu vrea nici Dumnezeu…
Consider că o remiză era echitabilă. Mai consider și că nu am fi pierdut dacă fanii noștri ar fi fost în tribune. Oricum, le mulțumesc puștilor pentru atmosfera pe care au încercat să o facă.
Ne-am dorit, le-am spus că trebuia să înghețăm jocul. Ei mi-au zis că simțeau că pot câștiga. Din păcate, am mai zis… La un moment dat, trebuie să faci și un joc murdar. Rareș Pop… Nu ai voie să nu fragmentezi jocul acolo, înainte de al doilea gol al lor.
Sunt mulțumit de atitudine. Îi felicit pe jucători pe această cale. Cred că un rezultat de egalitate era echitabil. Ei au cel mai bun jucător din campionat, pe Mitriță, care face diferența. E numărul 1, când e cu fața la poartă e un real pericol.
Nu vreau să vorbesc despre domnul Kovacs. Îi doresc numai bine, dar am fost chiar lângă Petrila. I-a spus că a intrat pe teren și Petrila i-a spus că se terminase jocul. Nu l-a jignit deloc. După care am vrut să vorbesc cu el și mi-a dat cartonaș galben. Ok. Este cel mai bun arbitru român, dar nu poți să te comporți așa!
Nu am făcut nimic, am vorbit de la distanță, l-am întrebat niște lucruri clare. Cu tot respectul pentru Istvan Kovacs, din păcate tot ce a fost la limită astăzi (n.r. sâmbătă, 29 martie), a fost pentru Universitatea Craiova. Arbitrii trebuie să treacă în plan secund.
Se termină meciul și dai două cartonașe roșii… Atâta vreme cât nu te-a jignit nimeni… Acum, Petrila lipsește. De ce? Băiatul ăsta, Petrila, plânge în cabină! Dădea cu pumnii prin toate alea! Ce să-i mai spun domnului Kovacs? Cred că e prea mult, nu îi poți da cartonaș roșu și după să-i dai și celui din staff. I-am zis că vreau să-i explic situatia și mi-a arătat un cartonaș galben.
Astăzi am jucat, Rapidul se ridică la nivelul play-off-ului. Din păcate, am avut și ghinion. Asta nu pot antrena”, a spus Marius Șumudică.