Marius Şumudică primeşte şi veşti proaste. Chiar dacă şefii clubului încearcă să-i satisfacă antrenorului pretenţiile la capitolul „achiziţii”, Rapid ar putea, în acelaşi timp, să-şi piardă una dintre vedete.
Claudiu Petrila (23 de ani) este dorit de o echipă ce are drept obiectiv calificarea în Liga Campionilor.
Maccabi Haifa plăteşte 1 milion de euro pentru Petrila
Maccabi Haifa este interesată de Claudiu Petrila. Fosta campioană a Israelului ar fi dispusă să ofere 1.000.000 de euro în schimbul fostului jucător de la Sepsi, iar ”verzii” au intrat deja în contact cu conducerea giuleşteană, conform playsport.ro.
În sezonul trecut, Maccabi Haifa a terminat pe doi în Israel, la 11 puncte de campioana Maccabi Tel Aviv. Poziţia secundă le-a asigurat ”verzilor” participarea în UEFA Conference League în turul doi, de către modesta Sabah Baku.
Cine l-a ajutat să devină fotbalist
Mijlocașul ofensiv de 23 de ani s-a destăinuit într-un interviu despre viaţa de familie, amintind cine i-a îndrumat paşii spre fotbal. Fotbalistul cotat la 1,8 milioane de euro s-a emoţionat când a vorbit despre familie.
”Fotbalul l-am început la 6 ani. Mă jucam la ţară cu mingea în faţa casei şi părinţii au văzut o sămânţă de talent. Au zis să încerce să mă dea la fotbal chiar dacă nu o să iasă nimic, măcar să am un program, să fiu într-un mediu cu mai mulţi copii. A fost o decizie foarte bună.
M-am mutat la Oradea cu bunica, sora mea şi vărul meu. La început a fost greu pentru că de la ţară să te muţi la oraş e o diferenţă.
(n.r. despre bunica lui) E o persoană foarte importantă, foarte bună care m-a ajutat mult când m-am mutat. Impreună cu părinţii mei au făcut tot posibilul să-mi fie bine şi să fac performanţă.
(n.r. Cu ce se ocupa?) A fost cu dansuri populare la ţară. Era o persoană energică şi asta mi-a transmis şi mie. Cu ea am învăţat pentru şcoală, pentru chestiile legate de cultură.
Toate momentele cu ea sunt speciale şi le ţin bine în inima mea”, a povestit Claudiu Petrila pentru Orangesport.ro.