Marius Șumudică (59 de ani) este favoritul suporterilor de la Rapid, iar acest lucru s-a văzut aseară, la meciul cu Sepsi.
Marius Șumudică: „Toată lumea spune că bag băţul prin gard”
Marius Șumudică a fost ovaționat în Giulești de către fanii Rapidului și a explicat de ce a mers pe stadion la partida cu Sepsi. Totodată, antrenorul a recunoscut că nu se aștepta să i se scandeze numele la unison și a ținut să-l taxeze pe Neil Lennon, după ce rapidiștii au fost surclasați, din punct de vedere al posesiei, de către adversari.
„Ştii de ce m-am dus la meci? Nu am mai fost de foarte mult timp, toată lumea spune că bag băţul prin gard. Am crezut că vom câştiga… era ziua soţiei mele, eram la restaurant. Fiul meu mi-a zis că se duce la meci şi i-am zis că vin şi eu, poate port noroc.
Cuvintele sunt de prisos. Orice om când aproape un stadion întreg îţi strigă numele… sunt momente care le trăieşti, de când am intrat pe stadion şi până am plecat am făcut sute de poze. Cu astea rămâi, că ai lăsat ceva în urmă.
Nu mă aşteptam, e prima oară să şi fiu în tribună (n.r. când i se scandează numele). A fost la unison, şi la tribuna 1. Acum că au strigat 90% şi 10% poate m-au huiduit. Pentru mine e de ajuns dacă din 100 de rapidişti mă iubeşte unul. Probabil ar trebui să întrerupem contractul. Dacă eu vin aici şi spun ceva de orice echipă, se interpretează. M-am simţit atacat.
În momentul de faţă nu este un moment prielnic pentru un antrenor ca să îşi facă activitatea. Eu nu ţin minte nici cu Hamburg sau Herta Berlin, să vină în Giuleşti şi să aibă 73% posesie. Nici cu Miţă Iosif! Practic Sepsi a pierdut jucători şi tu ai adus jucători.
Mie mi se pare că jucătorii Rapidului nu sunt ok din punct de vedere fizic. Tu ştii cine a jucat ieri mijlocaş central? Al patrulea fundaş central, Iacob. Am trăit 20 de ani în fotbal şi sunt un bou. Nu am înţeles nimic din fotbalul ăsta. Joci cu 3 fundaşi centrali… joc cu Iacob în faţa apărării centrale, el are repere să stea jumătate întors? În momentul de faţă este un sistem pe care nu ştiu să îl interpreteze. Rapid nu are jucători de a juca sistemul 3-5-2„, a declarat Marius Şumudică, potrivit fanatik.ro.
Marius Șumudică, în tribune la meciul cu Sepsi
Sărit din schemă de Dan Șucu în această vară, Marius Șumudică este dorit insistent de fanii Rapidului, în locul lui Neil Lennon. Acest lucru s-a văzut cât se poate de clar la finalul meciului cu Sepsi, când suporterii i-au scandat numele la unison.
În acel moment, Șumudică s-a îndreptat spre galeria Rapidului și a ridicat mâinile, în semn de salut față de cei care l-au ovaționat. Lângă tehnician s-a aflat și Gigi Corsicanu, fostul lider al fanilor giuleșteni, dar și cel care a insistat mereu pentru numirea antrenorului pe banca tehnică în mai multe rânduri.
Rămâne de văzut dacă Dan Șucu îi va da până la urmă o șansă lui Marius Șumudică, cunoscut ca un rapidist convins.