Marius Ștefănescu s-a dezlănţuit în Dinamo – FCSB, 0-4. Mijlocașul de 26 de ani a spus cum se simte la campioană, după dubla din derby

Marius Ștefănescu a marcat două goluri în Dinamo – FCSB, 0-4, din grupa Cupei României. Fostul jucător de la Sepsi a înscris în minutele 81 şi 88.

După ce, în ultimul timp, Gigi Becali l-a ţinut numai pe banca de rezerve, jucătorul de 26 de ani şi-a luat revanşa, miercuri, pe Arena Naţională.

Ştefănescu a spus că-şi așteaptă rândul

Fotbalistul de bandă a mărturisit, la final, că respectă deciziile antrenorilor.

„Am fost mai dornici, am alergat mai mult, la final s-a văzut. Îmi doresc la fiecare meci să înscriu, sper s-o ţin tot așa. Dacă așa au decis antrenorii, când îmi vine şansa, îmi fac treaba pe teren.

Toată lumea mă ştia din perioada de la Sepsi când marcam, n-am traversat o perioadă foarte bună, cred că cel mai important este să fii tare cu siguranţă va veni şi momentul meu.

Nu e problema de adaptare, numai că n-am avut reuşite, așa se întâmplă. O perioadă grea, avem în deplasare la Craiova, ne dorim să câştigăm. Până la urmă, în aceste meciuri își arăţi valoare, sunt bune şi pentru ritmul nostru„, a spus Marius Ştefănescu.

Dinamo – FCSB, echipele de start:

Dinamo (4-3-3): Golubovic – Sivis, Boateng, Patriche, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Politic, Selmani, Abdallah
Antrenor Zeljko Kopic

FCSB (4-1-4-1): Târnovanu – Pantea, M. Popescu, Chiricheș, Panțîru – Șut – Ștefănescu, Olaru, Fl. Tănase, Baeten – Bîrligea
Antrenor Elias Charalambous

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare