Marius Ștefănescu, primul interviu la FCSB! Ce l-a făcut să aleagă transferul la clubul lui Gigi Becali

Marius Ștefănescu (25 de ani) a semnat până în 2029 cu FCSB.

Marius Ștefănescu, mândru că a semnat cu FCSB

Curtat intens în ultimele luni de FCSB, Marius Ștefănescu a ales în cele din urmă să vină la campioana României. Fotbalistul i-a transmis lui Laszlo Dioszegi că este gata să renunțe la fotbal, în cazul în care nu este lăsat la clubul lui Gigi Becali. În schimbul jucătorului, FCSB a plătit suma de 1.3 milioane de euro.

La o zi de la prezentarea oficială, Marius Ștefănescu a oferit primele sale declarații din postura de fotbalist al FCSB-ului. În fragmentul de material video postat de bucureșteni, fotbalistul a spus că fanii au reprezentat un motiv serios pentru care a ales să vină sub comanda lui Elias Charalambous.

Când joci cu 50.000 de oameni în spate, nu ai cum să nu te simți fotbalist. Acest lucru m-a făcut și mai tare să aleg FCSB„, a spus Marius Ștefănescu.

Marius Ștefănescu, noul număr 15 de la FCSB

Marius Ștefănescu era o țintă mai veche a lui Gigi Becali, iar patronul FCSB-ului a avut putere de convingere, chiar dacă Laszlo Dioszegi nu a fost de acord cu transferul fotbalistului la campioana României. În cele din urmă, mijlocașul a semnat și și-a ales tricoul cu numărul 15.

Cum numărul 11, cel pe care l-a purtat la Sepsi în ultimii ani, a fost ocupat de David Miculescu la FCSB, Marius Ștefănescu s-a reorientat și va purta numărul 15.

Acest tricou a fost „pasat” în ultimii ani de către puștii celor de la FCSB și nu a mai fost purtat de către un fotbalist de bază din sezonul 2019/2020, atunci când Marko Momcilovic a plecat de la formația roș-albastră.

Numărul 15 la FCSB i-a aparținut ulterior și lui David Caiado, fotbalistul adus de la Hermannstadt pentru un singur meci, pe vremea când la clubul lui Gigi Becali se răspândise COVID-19.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare