Marius Măldărășanu n-a mai rezistat: „De ce nu îl sunați pe Mutu? Exagerezi!”. Presiune uriașă la Sibiu

Hermannstadt stă pe un butoi de pulbere în momentul de față.

Marius Măldărășanu s-a enervat la conferința de presă

Rezultatele din acest sezon l-au făcut pe Marius Măldărășanu să se teamă pentru postul său. În ultimele zile, varianta Adrian Mutu a fost din ce în ce mai vehiculată, iar Briliantul a recunoscut că ar veni la Sibiu, cu o singură condiție.

La conferința de presă, Marius Mălărășanu a fost întrebat despre Adrian Mutu, iar actualul antrenor de la Hermannstadt a răspuns tăios.

„De ce nu îl sunați pe Mutu să îl întrebați? Și eu am fost sunat, și el! De ce nu vorbim de meciul cu Craiova? Nu ai venit niciodată când au fost lucrurile OK, ai venit când sunt lucrurile rele, pui numai întrebări tendențioase, deja exagerezi!

Sunt și alți jurnaliști aici, dar tu exagerezi. E normal dacă se ia în calcul despărțirea de antrenor. Mutu să fie o soluție, poate și eu după ce voi pleca de aici voi fi o soluție”, a declarat Marius Măldărășanu.

Adrian Mutu pune o condiție pentru a veni la Hermannstadt

Hermannstadt continuă să traverseze o perioadă de criză, iar Marius Măldărășanu are șanse mici să mai continue pe bancă. Înlocuitorul acestuia ar putea fi Adrian Mutu, însă tehnicianul pune o condiție pentru a accepta o eventuală propunere.

Concret, Adrian Mutu a dezvăluit că numirea lui Daniel Niculae ca președinte al celor de la Hermannstadt ar facilita venirea sa la Sibiu. Cei doi au fost colegi la naționala României și au colaborat foarte bine la Rapid, în urmă cu două sezoane.

„Nu am vorbit cu cei de la Hermannstadt. Probabil a apărut că ei sunt în discuții cu Daniel Nicolae, cu care eu am lucrat foarte bine… probabil de aceea. Nu neg faptul că, dacă acum 2, 3 luni am spus nu… probabil dacă Nicolae s-ar duce acolo ceva, ceva se întâmplă în bine.

Atunci aș putea să mă gândesc pentru că, dacă lucrurile se schimbă în bine, de ce nu? Aici este o chestie de stabilitate. Este un risc, dar aceasta este cariera noastră a antrenorilor.

„Hermannstadt nu joacă rău”

Este o echipă care a stat la mijlocul clasamentului, a bătut la ușile play-off-ului.Și la CFR Cluj era riscul pentru că acolo tot timpul trebuie luat campionatul… Dacă te uiți pe partea pozitivă, în cariera de antrenor trebuie să își asumi și astfel de riscuri.

Nu joacă rău, am văzut și meciul cu Rapid. Cred că lucrurile ar fi stat diferit dacă nu rămâneau în 10. Din iarnă aș prelua, vorbesc în general, orice echipă”a spus Adrian Mutu, potrivit Fanatik.

Adrian Mutu le-a antrenat până acum pe FC Voluntari, echipa a doua a lui Al Wahda, naționala U21 a României, FCU Craiova, Rapid, Neftchi Baku și CFR Cluj.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare