FCSB a avut o primă repriză dificilă la Baku, în confruntarea cu Qarabag din etapa a 7-a a grupei mari din UEFA Europa League. Deși echipa roș-albastră a reușit să revină de două ori după ce a fost condusă și să obțină victoria cu 3-2, problemele din apărare au fost evidente, culminând cu un autogol marcat de Joyskim Dawa.
Marius Lăcătuș: „Dawa nu putea face mai mult”
La cel de-al doilea gol al gazdelor, fundașul francez al FCSB a trimis mingea în propria poartă, însă Marius Lăcătuș a sărit în apărarea acestuia. Pe lângă faza autogolului, Lăcătuș a remarcat și alte aspecte ale jocului roș-albaștrilor, în special absența lui Darius Olaru.
Deși a criticat jocul echipei, Lăcătuș a lăudat execuțiile din fazele fixe, care au ajutat-o pe FCSB să rămână în meci.
”Dawa, eu cred că nu putea să reacționeze mai rapid, mingea a fost șutată foarte puternic. Atacantul a mers spre colțul scurt, nu a văzut mingea, deci nu putem să-l învinovățim pe Dawa.
Qarabag conduce jocul, iar eu mă așteptam ca FCSB să fie echipa care să domine.
Se simte absența lui Olaru, mă așteptam să fim mult mai prezenți în ofensivă. Jos pălăria pentru fazele fixe, au observat punctele slabe ale lui Qarabag și au profitat de ele”, a spus Lăcătuș la DigiSport.
Echipele de start:
Qarabag (4-2-3-1): Buntic – Silva, Mustafazade, Medina, Jafarguliyev- Julio Romao, Jankovic- Kashchuk, Leandro Andrade, Zoubir- Akhundzade
Rezerve: Mammadzada, Kochalski, Benzia, Addai, Rochar Almeida, Gurbanli, Isaev, Bayramov, Vesovic, A. Huseynov, B. Huseynov, Andrade
Antrenor: Gurban Gurbanov
FCSB (4-2-3-1): Târnovanu – Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic – Alhassan, Șut – Miculescu, Tănase, Ștefănescu – Bîrligea
Rezerve: Udrea, M.Popescu, Edjouma, Popa, Toma, Băluță, Pantea, Musi,
Absenți: O.Popescu, Lixandru, Olaru, Chiricheș (accidentați), Zima, Cisotti (fără drept de joc)
Antrenor: Elias Charalambous
Arbitru: Filip Glova (Slovacia)
Asistenți: Daniel Polacek și Peter Bednar (ambii din Slovacia)
Arbitru de rezervă: Lukas Dzivjak (Slovacia)
Arbitru VAR: Michal Ocenas (Slovacia)
Asistent VAR: Martin Dohal (Slovacia)
Stadion: Tofiq Bahramov (Baku)