Marius Lăcătuș a fost întrebat despre șansele celor de la Lyon de a o învinge pe FCSB în meciul tur de pe Arena Națională.
Marius Lăcătuș a dat verdictul înainte de marele meci dintre FCSB și Lyon
„Fiara” a tras concluzia că francezii de la Lyon au șanse foarte mici de a câștiga pe Arena Națională, dată fiind forma excelentă avută de FCSB în cupele europene.
Formația lui Elias Charalambous a obținut rezultatele extraordinare în acest sezon de UEFA Europa League, reușind să o elimine pe PAOK în play-off.
În opinia lui Marius Lăcătus, forma de moment a bucureștenilor, dar și atmosfera de senzație de pe cel mai mare stadion al țării reprezintă avantaje uriașe pentru FCSB în meciul tur cu Lyon.
„Mi-e greu să cred că Lyon va câștiga mâine (n.r. – joi, 6 martie). Pe fond de încredere, poți obține rezultate foarte bune”, a declarat Marius Lăcătuş, conform digisport.ro, înainte de FCSB – Lyon.
Aroganță sau nepăsare? Ce răspuns a dat Paulo Fonseca când a fost întrebat de jucătorii pe care i-a remarcat la FCSB
Paulo Fonseca, antrenorul celor de la Lyon, a susținut conferința de presă premergătoare meciului cu FCSB, din optimile de finală UEFA Europa League.
Tehnicianul francezilor a fost întrebat la conferința de presă despre fotbaliștii pe care i-a remarcat din lotul FCSB-ului. Din aroganță sau nepăsare, Fonseca a refuzat să dea nume, spre deosebire de Ruben Amorim, care îl menționase pe David Miculescu.
„Sunt surprins de calitatea acestei echipe, este o echipă foarte puternică, cu multă calitate. Sunt surprins de personalitatea acestei echipe. Sunt foarte puternici, foarte bine pregătiţi, când cineva în Franţa vorbeşte că Lyon e favorită, nu se uită cu adevărat la meciurile jucate de FCSB, ştiu că va fi foarte greu pentru noi.
(Ce jucători aţi remarcat?) Sunt impresionat de intensitatea echipei de la fiecare meci, din campionat sau din Europa League. Sunt impresionat de calitatea pe care a arătat-o echipa, consider că e o echipă puternică, va fi dificil pentru noi.
Consider că jucătorii din atac sunt cu adevărat talentaţi, nu vreau să dau nume, toţi din atac sunt de bună calitate.
Favorit e doar un cuvânt. M-am uitat la toate meciurile, noi trebuie să demonstrăm că vrem să câştigăm. Nu putem să spunem că noi suntem favoriţi, cred că ambele echipe au şanse de a se califica, de a trece în turul următor”, a declarat Paulo Fonseca, la conferinţa de presă premergătoare partidei FCSB – Lyon.