Marian Iancu este cel mai puternic contestatar al actualei conduceri de la Rapid.
Daniel Pancu, desființat de Marian Iancu: „Lăsați Rapidul pe mâna unui profesionist”
Fostul patron de la Poli Timișoara este nemulțumit de tot ceea ce se întâmplă în Giulești, iar posibila revenire a lui Daniel Pancu l-a făcut să răbufnească. Marian Iancu a făcut aluzie la problemele cu alcoolul pe care le-ar avea actualul selecționer al României U21 și l-a jignit pe tehnician.
Marian Iancu este de părere că Rapid are nevoie de un alt tip de antrenor, după perioada nefastă a lui Marius Șumudică.
”Ieri, la Digi Sport, la emisiunea Fotbal Club cu Radu Naum, invitat fiind Daniel Pancu, am aflat de la acesta că de foame de bani, ar veni antrenor la Rapid chiar și cu trei săptămâni înaintea începerii următorului campionat, atunci când termină contractul la U 21.
A motivat că oricum transferurile nu sunt în sarcina antrenorului la Rapid, le face Angelescu & Co iar până la venirea lui, de echipă s-ar ocupa secunzii. Luați, băi, fomiștilor apă minerală în gură, să faceți șpriț și mergeți cu Dumnezeu la Iași. Lăsați Rapidul pe mâna unui profesionist.
Ne-au ajuns lingăii de funduri care au tăcut, n-au făcut nimic și-au luat banii și ne-au lăsat atâția ani plini de dezamăgiri alb-vișinii. Respectați Rapidul chiar dacă nu vă respectați statutul de așa-ziși profesioniști fără portofoliu consistent de rezultate! Decât așa rapidiști, mai bine fără. Doar ce am scăpat de unul!”, a scris Iancu, pe contul de Facebook.
Răzvan Raț: „Mai este o etapă și după aceea se va vedea ce se întâmplă”
Rapid a avut parte de un nou sezon ratat, iar Marius Șumudică a plecat de la echipă. În ultimele zile au fost avansate mai multe nume de antrenori, iar Daniel Pancu a fost principalul nume vehiculat.
Totodată, s-a scris că Dan Șucu ar avea ca variantă de rezervă un antrenor italian, iar Răzvan Raț a fost întrebat direct despre planurile conducătorului de la Rapid. Potrivit spuselor fostului internațional român, giuleștenii nu s-au decis încă asupra unui nume.
„Plecarea lui Șumudică a fost oarecum așteptată. Era trecută în contract acea clauză că dacă nu-și îndeplinește obiectivul de a ajunge în cupele europene va fi înlocuit. Mai departe, este greu de spus ce se va întâmpla. Trebuie urmat un drum care să-i facă bine Rapidului. Este nevoie de un antrenor care să fie cel mai bun pentru ceea ce înseamnă Rapid.
Mai este o etapă și după aceea se va vedea ce se întâmplă. Nu este nimic sigur în momentul de față cu nimic, să știți. (n.r. dacă Dan Șucu vrea un antrenor italian la Rapid) În vizor se află orice antrenor care poate ajuta Rapidul. Mai departe, că e român sau străin nici nu mai contează”, a spus Răzvan Raț, pentru Sportpesurse.ro.