Marian Drăgulescu, după calificarea la JO 2020: ‘Îmi bate inima tare la gândul că port treningul României’

9
0
Share:

Marian Drăgulescu, în vârstă de 38 de ani, s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020, anunță MEDIAFAX.

Gimnastul de la Steaua, triplu medaliat la JO și octuplu campion mondial, a pătruns luni seară, 7 octombrie, în finala de la sărituri a CM de la Stuttgart, după ce a obținut a șasea notă din calificări, 14,624, după 14,616 la prima, respectiv 14,633 la cea de-a doua tentativă. Bucureșteanul va fi prezent astfel la a cincea ediție a Jocurilor Olimpice din carieră.

Citește și: FBI intervine direct în cazul Caracal! Doi agenți l-au ‘luat tare’ pe Gheorghe Dincă

“Nu foarte mulți sportivi au șansa să participe la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, de aceea sunt foarte recunoscător și mândru să duc tradiția gimnasticii românești mai departe. Marii campioni m-au făcut să extrag de la ei calitățile vitale pentru o carieră lungă și prodigioasă. Mie îmi bate inima din ce în ce mai tare doar la gândul că port treningul cu România, că publicul din sală aude numele țării mele.

Totul e să știi cum să absorbi această presiune și să te hrănești cu ea pentru a-ți construi încă un avantaj pe care l-ai putea avea împotriva adversarilor”, a spus Marian Drăgulescu, pentru ProSport.

Citește și: SENZAȚIONAL! Legăturile președintelui Iohannis cu CARNAGIUL din Ialomița

Întrebat de cum se simte la aproape 39 de ani, gimnastul a răspuns: “La 20 de ani te ajută mai mult corpul. Spre 40… Trebuie să cam negociez cu el. Ăsta e cursul firesc al vieții, toți ajungem acolo, dar cu o bună pregătire poți să te autodepășeșt, indiferent de vârstă, și în disciplinele foarte tehnice, unde fiecare detaliu contează”.

Marian Drăgulescu a dezvăluit pentru ProSport că este decis să dea totul pentru a obține aurul olimpic:

“Cea mai mare motivație rămâne șansa de a câștiga singura medalie care îmi lipsește din palmares, cea de aur de la Jocurile Olimpice. Dacă mai ridic nota de plecare la sărituri, automat cresc și șansele mele. Fiecare etapă cu momentul ei, cu siguranță că este din ce în ce mai greu, nivelul nu a stat în loc, a crescut foarte mult și au apărut foarte mulți sportivi tineri puternici”.

Citește și: Dezvăluire scandaloasă. Copilul din România, închiriat unui neamț, pentru a fi abuzat sexual

Finala de la sărituri a CM de la Stuttgart va avea loc duminică, de la ora 14:00, în direct pe TVR. Marian a devenit al 50-lea component al delegației României la JO din Japonia, din 2020.

Sursa: Stiripesurse.ro

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER