Marian Aioani, distrus după Farul – Rapid 3-1: „Zicem că ne trezim, dar nu se schimbă nimic”!

Marian Aioani (24 de ani), portarul giuleștenilor, a abordat cele petrecute la partida dintre Farul și Rapid, de la Ovidiu, încheiată cu victoria „marinarilor”, scor 3-1. Fosta echipă a goalkeeper-ului alb-vișiniilor a deschis scorul cu cinci minute înainte de finalul primei părți, prin Louis Munteanu. Ulterior, în prelungirile reprizei întâi (min. 45+4), Rapid a egalat prin Albion Rrahmani, după ce kosovarul a transformat un penalty controversat. Scorul final a fost stabilit în partea secundă, după golurile marcate de Luca Andronache (min. 67) și Amine Benchaib (min. 69).

Marian Aioani, fără soluții după Farul – Rapid

Portarul giuleștenilor, sosit chiar de la rivala din duelul de miercuri seară, a oferit declarații la finalul eșecului de la Ovidiu. Fotbalistul lui Bogdan Lobonț s-a arătat profund dezamăgit de ocaziile pe care Rapidul le ratează cu mare ușurință. De asemenea, Marian Aioani l-a felicitat pe fostul său coechipier, Louis Munteanu, pentru reușita de pe teren propriu.

„Este o seară tristă. Nu am fost lucizi in fața porții. Am dat cu piciorul momentelor decisive. (n.r. – despre Rapidul din sezonul regulat) Acel Rapid s-a dus, din moment ce nu fructificăm fazele cheie. Nu suntem bine. (n.r. – dacă frustrarea duce la lipsa de luciditate) Nu suntem neapărat frustrați, dar dezamăgiți suntem. Ne-am pus piedică singuri.

(n.r. – Louis Munteanu i-a dat gol) Da, a venit după meci să mă întrebe ce am pățit. Bravo lui, să o țină tot așa. Daca o luăm cum trebuie, am avut ceva de arătat în toate meciurile. Nu știu ce să mai zic să mai facem, după fiecare meci zicem că ne trezim, dar nu se schimbă nimic”, a transmis portarul giuleștenilor, după înfrângerea din etapa a șasea a play-off-ului.

Cum s-au prezentat Farul și Rapid pentru duelul tare de la Ovidiu:

Farul: 1. Buzbuchi – 21. Boli, 17. Larie, 3. Popescu, 25. Kiki – 8. Vînă, 16. Nedelcu, 24. Grameni – 77. Deaconu, 9. Munteanu, 7. Rivaldinho
Rezerve: 
34. Mușat – 19. Andronache, 20. Benchaib, 23. Casap, 15. Dănuleasă, 11. Ganea, 66. Grosu, 45. Marins, 80. N.Popescu, 5. Queiros, 22. Sîrbu, 90. Stoian
Antrenor: 
Gică Hagi

Rapid: Aioani – 47. Braun, 15. Cristea, 21. Grigore, 24. Borza – 8. Hasani, 6. Iacob, 26. Oaidă – 27. Petrila, 9. Rrahmani, 77. Krasniqi.
Rezerve: 90. Drăghia – 3. Bădescu, 7. Bamgboye, 11. Burmaz, 5. Cepoi, 80. Cîrjan, 91. El Sawy, 25. Emmers, 4. Kait, 19. Onea, 96. Papeau, 22. Săpunaru
Antrenor: Bogdan Lobonț.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare