Marele Nicolae Dobrin se zvârcolește în mormânt după aceste vorbe. Ce a putut spune despre el un fost coleg de la națională

Nicolae Dobrin, unul dintre cei mai mari fotbaliști pe care i-a avut România vreodată, a fost criticat recent de fostul său coleg, Liță Dumitru. La aproape 14 ani de când „Gâscanul” a trecut la cele veșnice, ex-jucătorul, abia întors în țară din Germania, i-a pătat memoria. În cadrul unui podcast, a afirmat că nu a jucat la Cupa Mondială din Mexic pentru că avea alte preocupări! Ulterior, văduva sa, Gica, i-a luat apărarea și a ținut să-i amintească felul în care s-au desfășurat evenimentele.

La cei 74 de ani ai săi, directorul tehnic de la Concordia Chiajna a fost întrebat de ce nu a jucat maestrul driblingului și al fentei la Cupa Mondială din Mexic și a rămas rezerva neutilizată, în 1970. Inițial, s-a fâstâcit să răspundă, dar ce a spus, depășește orice așteptare. Iată declarațiile sale:

„E păcat să vorbești de morți…. Dobrin nu a jucat din cauza lui. Din cauza lui! Și nu spun mai departe, pentru că nu vreau să se mai zică: «Domnule, vii și îl bârfești pe Dobrin!».

Dobrin nu a jucat la Campionatul Mondial pentru că el a fost de vină, nu a fost altcineva. El nu s-a antrenat, el a continuat să se arunce în bazin, care era în hotelul nostru, în cap. Ce n-a făcut Dobrin… Dar e păcat, încă o dată repet, să vorbesc de om”, a spus Liță Dumitru, la podcastul lui Viorel Grigoroiu.

Văduva lui Nicolae Dobrin dă de pământ cu Liță Dumitru. Ce s-a întâmplat, de fapt, la campionatul de acum jumătate de secol

Gica a transmis că Nicolae Dobrin le-a spus celor de la FRF încă din aeroport că nu vrea să mai fie căutat vreodată. A fost extrem de supărat că a fost ținut departe de teren, în mod abuziv. Federația și-a dat seama că a făcut o greșeală enormă abia la aproximativ o lună distanță. A trimis o delegație la Pitești, prin care să i se ceară iertare.

Prințul din Trivale a fost rugat să revină la națională, apoi, pe final de carieră, să fie transferat în străinătate. Campionul la pase și lovituri libere nici nu a dorit să audă această variantă.

„România era țara lui. Domnul Dinu (Cornel Dinu, n.r.) trăiește și vă poate confirma cele spuse de mine, mă refer la delegația de la FRF venită la noi acasă ca să îi ceara scuze lui Gicu.

Dacă el a făcut și a dres pe acolo, așa cum spune domul Liță Dumitru atunci de ce au venit oamenii din Federație la noi acasă ca să îi ceară scuze lui Gicu? Dacă el era vinovat cum a spus domnul Liță, nu era normal ca el să își ceara scuze? Însă, lui i s-au cerut scuze, nu invers. Un om când e vinovat nu trebuie ca el să își ceară scuze?!”, a spus Gica, văduva lui Nicolae Dobrin, conform Prosport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare