Revenit în finalul sezonului pe banca CFR-ului, Dan Petrescu nu mai permite pași greșiți de acum înainte și vrea să-i readucă pe ardeleni în fruntea SuperLigii.
Adrian Mazilu, dorit de Dan Petrescu la CFR
Pentru asta, Dan Petrescu pune la cale mai multe mutări importante, iar una dintre ele ar fi reprezentată de aducerea lui Adrian Mazilu. Fostul campion cu Farul evoluează în acest moment în Olanda, pentru Vitesse, sub formă de împrumut, iar din vară urmează să revină la Brighton.
Cel mai probabil, Mazilu ar urma să fie din nou împrumutat de Brighton, iar CFR Cluj vrea să profite de acest lucru. Fanatik anunță că cele două cluburi au început deja negocierile, iar ardelenii au un mare plus la tratative.
Roberto De Zerbi, antrenorul celor de la Brighton, a evoluat ca jucător pentru CFR Cluj și a rămas în relații bune cu formația din Gruia.
Chiar dacă a mers în Olanda pentru a acumula minute, Adrian Mazilu a jucat doar 4 meciuri pentru Vitesse, ultima clasată.
Aurelian Chițu, așteptat și el la CFR Cluj
Până în acest moment, clubul lui Adrian Mititelu s-a despărțit de 7 jucători importanți, dar și de doi antrenori. Ultimul plecat este Aurelian Chițu, cel mai bun marcator al celor de la FCU Craiova în actualul sezon.
Atacantul nu duce însă lipsă de oferte și are șanse mari să ajungă la CFR Cluj, acolo unde este dorit insistent de către Dan Petrescu.
„Mulțumim, Aurelian Chițu! Contractul dintre FCU 1948 și Aurelian Chițu a ajuns la final.
Mulțumim pentru efortul depus în cadrul clubului și îi dorim mult succes pe viitor!”, au notat oltenii.
Până acum, FCU Craiova s-a mai despărțit de secundul Florin Drăgan, antrenorul cu portarii Gabriele Aldegani și jucătorii Matheus Mascarenhas, Leo Lacroix, Gabriel Compagnucci, Benjamin van Durmen, Yassine Bahassa și Vlad Achim.