După apelul lui Costel Gâlcă, care a cerut un atacant la Rapid, Dan Șucu a trecut la treabă, iar Victor Angelescu a reacționat.
Acționarul majoritar din Giulești i-a pregătit un salariu stelar vârfului care urmează a fi prezentat în tricoul vișiniu – 25.000 de euro pe lună.
Victor Angelescu, veste mare pentru fanii Rapidului: „Vom aduce un atacant săptămâna aceasta”
Este vorba despre francezul Antoine Baroan, în vârstă de 25 de ani, care a jucat la Ludogorets, în Bulgaria, în sezonul precedent. Vârful a evoluat în verde în urma împrumutului de la FC Winterthur, grupare din Elveția.
Baroan are o cotă de piață de 800.000 de euro pe Transfermarkt. Dan Șucu va pune la bătaie 400.000 de euro pentru acontarea atacantului francez cu origini ivoriene.
- Niort B, Chamois Niortais, Botev Plovdiv, FC Winterthur și Ludogorets sunt echipele trecute în CV-ul fotbalistului.
- Baroan este polivalent. Poate fi folosit atât pe postul de atacant central, cât și în flancurile compartimentului ofensiv. O veste bună pentru Costel Gâlcă!
Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a reacționat în acest context. El a fost prezent la evenimentul de lansare a noilor echipamente ale giuleștenilor și a confirmat că atacantul va sosi sub comanda lui Costel Gâlcă.
Mai mult decât atât, Angelescu a opinat că noul tehnician al Rapidului reprezintă cartea câștigătoare și a explicat că va mai veni un jucător foarte valoros în Giulești, bucureștenii dorind un trofeu în sezonul 2025/2026:
„Cred că vom fi mult mai puternici, a fost o greșeală să aducem o mulțime de jucători anul trecut. Dar au fost mai mulți antrenori. În fine, acum suntem convinși că Gâlcă este antrenorul care va scoate ce e mai bun din acest lot și va juca cum vor fanii Rapidului.
Vom aduce un atacant săptămâna aceasta. Apoi, va mai veni un jucător de mare valoare, pe final de perioadă de transferuri. Vrem neapărat un trofeu în acest sezon”.
Antoine Baroan, cifre bune la Botev Plovdiv
Atacantul care va veni la Rapid a jucat la Botev Plovdiv, după cum am menționat în rândurile de mai sus. S-a întâmplat în perioada iulie 2021 – februarie 2024. În tricoul bulgarilor, Antoine Baroan a bifat 74 de meciuri.
Francezul a punctat de 27 de ori la Botev Plovdiv. De asemenea, Baroan și-a ajutat foștii coechipieri cu 13 pase decisive furnizate. 5.167 de minute – timpul de joc înregistrat de vârf la Botev Plovdiv.
- Baroan are o selecție la naționala U17 a Franței.