România a avut un an 2024 plin de reușite, iar prima reprezetativă a făcut un salt important în clasamentul FIFA.
România, locul 38 în lume
Prima realizare din 2024 a naționalei României a fost calificarea la EURO 2024 de pe primul loc în preliminarii. Apoi, reprezentativa condusă la acea vreme de Edi Iordănescu a ajuns în faza optimilor turneului final din Germania tot din postura de lider, însă a fost eliminată de Olanda.
Apoi, Mircea Lucescu a preluat naționala României și a încheiat, de asemenea, pe primul loc în campania de calificare pentru Mondialul din 2026. Grație acestor rezultate, tricolorii au ajuns până pe locul 38 în lume, potrivit ultimei actualizări a clasamentului FIFA.
Important este că România ajunsese pe locul 47 în lume, înaintea turneului final din Germania, astfel că a mai avansat 9 poziții în jumătate de an.
Ionuț Lupescu: „Obiectivul poate fi doar locul 1, calificarea directă”
România a fost repartizată în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru și San Marino, astfel că a evitat adversari grei în drumul spre Mondial și pare să aibă o grupă accesibilă în preliminarii.
Ionuț Lupescu este de părere că prima reprezentativă trebuie să își fixeze clar câștigarea grupei și consideră că tricolorii au avut din nou parte de șansă la tragerea la sorți.
„Am aflat cu cine vom juca. Este o grupă foarte bună pentru noi și obiectivul poate fi doar locul 1, calificarea directă. Cred că am avut șanse foarte bune la aceste trageri și echipa României se poate califica prima în grupă. Cred că și Bosnia va emite pretenții pentru prima poziție.
Oricum, trebuie să abordăm foarte optimiști această grupă și să avem ca principal obiectiv prima poziție, e clar. (n.r. despre posibilitatea ca România să fi jucat din nou cu Kosovo) Nu știm dacă federațiile au cerut să nu mai joace una împotriva celeilalte. Dacă am fi jucat nu era o mare problemă”, a spus Ionuț Lupescu, pentru Sportpesurse.ro.
74 de meciuri și 6 goluri sunt cifrele lui Ionuț Lupescu, unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai naționalei României.