Leo Grozavu, foc și pară după egalul cu Dinamo: „Suntem fraierii de serviciu la LPF!”

Leo Grozavu, antrenorul celor de la FC Botoșani, a avut o reacție dură după remiza obținută de echipa sa pe teren propriu împotriva lui Dinamo, scor 1-1. Tehnicianul s-a arătat nemulțumit de programul încărcat al echipei și de greșelile jucătorilor săi, care au permis adversarilor să restabilească egalitatea.

Nemulțumiri legate de programul LPF: „Cine a avut această proastă inspirație?”

Leo Grozavu a criticat dur decizia LPF de a programa o etapă intermediară chiar în ultima săptămână a perioadei de mercato, considerând că acest lucru afectează pregătirea echipelor.

Pe lângă problemele legate de program, Leo Grozavu s-a arătat nemulțumit și de prestația jucătorilor săi, în special pentru momentul în care Dinamo a egalat prin Cătălin Cîrjan.

Eu nu știu cine a avut proasta inspirație să pună etapă intermediară în ultima săptămână de mercato. Suntem concentrați pe meciuri. Ne dorim noi transferuri. Din punctul meu de vedere, e total neinspirat să pui meciuri din trei în trei zile în ultima săptămână. Noi am avut cel mai greu program. La FC Botoșani suntem fraierii de serviciu.

Când vreodată echipele mele au stat să adoarmă spectatorii la meci? În general facem meciuri deschise. Jucăm intens. Sigur că nu ne iese de fiecare dată. Una peste alta îi felicit pe băieți pentru efortul depus. Sigur a fost acea fază la care puteam să nu luăm gol. Vom analiza golul.

Pentru ierarhie poate să nu conteze foarte mult. Ne ajută pentru moral mai mult decât pentru clasament. Din păcate, nu ne ajută foarte mult, deși am fi meritat mult mai mult de la acest meci. Îmi doresc să avem aceeași prestație indiferent de terenul pe care jucăm”, a declarat Leo Grozavu, conform digisport.ro

Echipele de start

FC Botoșani: Anestis – Friday, Sadiku, Matricardi, Pavlovic – Papa, Ferreira – Cîmpanu, Ongenda, Mitrov – Lopez

Dinamo: Roșca – Sivis, Boateng, Mărginean, Opruț – Olsen, Gnahore, Cîrjan – Milanov, Selmani, Abdallah

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare