Legătura secretă dintre Cristi Borcea și Simona Halep. Au apărut informații despre o presupusă asociere dintre cei doi într-o afacere de multe milioane

Fostul finanțator de la Dinamo, Cristi Borcea, este unul dintre cele mai cunoscute personaje din fotbalul din România. De-a lungul timpului, s-a speculat despre presupusele afaceri pe care le-ar avea cu Simona Halep și Dan Șucu, patronul Rapidului.

Din ce produce bani Cristi Borcea

Pe tot parcursul timpului, fostul finanțator al lui Dinamo a negat că ar fi fost implicat în afaceri cu Dan Şucu sau Simona Halep. Chiar și în acest an se pare că afacerea cu butelii este domeniul care îl ajută pe „Leonidas” să își dezvolte partea financiară.

Comerțul butetiilor l-au salvat pe Borcea de nenumărate ori să se salveze din faliment și până în momentul de față, totul pare să meargă perfect.

„Nu am afaceri cu domnul Șucu. Nu am vorbit niciodată cu el. Poate doar printr-o asociație prin care sunt și eu implicat. Nici cu Simona Halep nu am afaceri. Eram şi înainte cu buteliile, si azi la fel sunt.

Sunt unul dintre puținii care, în ultimii 35 de ani, am fost constant. Milionar constant. Am 9 copii. Gândește la impozitele de la școală, meditații. Îți dai seama ce probleme sunt. Am și peste două mii și ceva de angajați. Nu este ușor ca milionar.” a declarat Cristi Borcea, citat de Fanatik.

Cristi Borcea, „Mama este singura femeie în care am încredere”

Cristi Borcea și-a mutat mare parte din bunur pe numele mamei lui. Aceasta este singura persoană în care fostul patron al lui Dinamo își poate pune încrederea totală.

Acesta a avut grijă ca întotdeauna averea lui să fie pe numele său, al copiilor săi și pe cel al mamei lui. În rest, toate femeile cu care acesta a avut relații lungi nu au deţinut niciun bun.

„Eu le țin pe toate, copiii au cele mai bune condiții. Copiii au pe numele lor ceea ce trebuie, ele sunt condamnate să se poarte bine cu mine și cu copiii. Să își vadă de copiii și să fie pozitive. Eu le dau oxigenul, poți să trăiești fără oxigen, nu?

Mama este singura femeie în care am încredere totală. Mihaela a avut casa care este a copiilor, Alina are o vilă care este pe numele copiilor. Caroline are casă. Ceilalți copii au case, au cele mai bune condiții, au bone. Femeile ca să nu o ia razna nu trebuie să aibă nimic pe numele lor pentru că după spun că li se cuvine.” a declarat fostul patron dinamovist la Kanal D.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare