Legătura neștiută dintre Ion Iliescu și marele campion Ivan Patzaichin. Dezvăluire importantă făcută de fostul președinte al României

Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, ajuns la 94 de ani, a avut mai multe conexiuni cu sportul, de-a lungul activităţii sale.

De exemplu, cel care a fost şef de stat în perioadele 1990-1996 și 2000-2004 a ocupat şi funcţia de președinte al FR de kaiac canoe.

Iliescu, pasionat şi de snooker

Ex-președintele României a dezvăluit apropierea pe care a avut-o de Ivan Patzaichin, dar a vorbit şi despre pasiunea pentru snooker.

„Citesc foarte mult, am avut această igienă mentală de mic copil. Lectura a fost întotdeauna pentru mine o călătorie posibilă în orice moment, către orice destinație. Sunt selectiv în lecturi și nu îmi închipui o lume în care bibliotecile ar fi o piesă estetică.

Mă uit la destul de multe documentare – din acest punct de vedere, inginerul din mine a ales întotdeauna curiozitatea pentru ultimele descoperiri în domeniu.

Am o slăbiciune pentru revoluțiile științifice, tehnologice, le devorez cu o reală plăcere. Privesc lumea sportului cu același entuziasm și păstrez plăcerea de a vedea competițiile de snooker pentru care ai nevoie întotdeauna de o minte anticipativă și de o reacție calculată față de un set de posibilități și de alegeri circumstanțiale.

M-am bucurat să îl întâlnesc pe Ronnie O’Sullivan. L-am văzut jucând pe Jimmy White. La tenis mă uit des, am fost un mare admirator al lui Roger Federer. Am rămas legat de mulți mari campioni ai noștri.

Am condus cândva Federația de Caiac Canoe. Am fost apropiat de Ivan Patzaichin de la începuturile carierei lui. Citesc în continuare ziare pe hârtie. Îmi pare rău că nu mai merg la teatru și la concerte”, a declarat Ion Iliescu într-un interviu acordat fostului ministru al Culturii, deputatul Ionuț Vulpescu, potrivit prosport.ro.

Cine l-ar fi pus pe Ion Iliescu, de fapt, preşedinte

Unul dintre cei care au fost foarte activi la Revoluţia din 1989 este şi Cornel Dinu, ajuns la 76 de ani.

„Credeți că pe Iliescu l-a pus lumea aiurea? L-au pus și americanii, și rușii. În noaptea de 21 spre 22 am fost pe străzi. A doua zi, m-am dus la Televiziune. Așa a fost atunci: unii la CC, alții la TVR. M-am întâlnit cu Iliescu la Televiziune și mi-a spus să mă duc să am grijă de soția sa.

Am luat-o de acasă spre seară, stătea lângă biserica de pe Dorobanți. Când am ajuns însă înapoi, la TVR a început să se tragă!”, spune Dinu, preluat de Libertatea.ro.

„Mister” a rememorat şi cum l-a cunoscut pe Ion Iliescu.

„În 68, când m-a chemat să vorbesc la un congres al UTC. A zis că-l vrea pe unul care a mai făcut școală, care mai citește. M-am așezat în primul rând, făcusem discursul cu unul Patrichi, cu care am băut și vreo două căni de vin.

După ce au vorbit 14 inși, Gogu Rădulescu, cel care conducea ședința, a zis «gata, întrerupem vorbitorii!». M-am ridicat să ies din sală, m-am întâlnit cu Iliescu și i-am zis «mi-am ratat cariera politică, mă întorc la naționaliștii mei din familie».

«Cornele, stai liniștit, că n-ai pierdut nimic. Politica e o mizerie»”, spunea Dinu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare