Legătură halucinantă între Szymon Marciniak și Real Madrid! Arbitrul polonez se confruntă cu acuzații grave din partea fanilor

Szymon Marciniak a fost arbitrul returului semifinalei Champions League dintre Real Madrid și Bayern Munchen, la finalul căruia „galacticii” și-au asigurat prezența în ultimul act al competiției. Fotbaliștii lui Carlo Ancelotti au câștigat a doua manșa a „dublei” cu bavarezii, scor 2-1, după două goluri ale lui Joselu venite pe final, care au aruncat în aer atmosfera de pe „Santiago Bernabeu”. Rezultatul general al celor două partide a fost 4-2 pentru iberici.

Brigada poloneză a comis erori uriașe pe parcursul duelului dintre Real Madrid și Bayern, refuzând un gol perfect valabil pentru bavarezi în prelungiri. Reușita lui de Ligt ar fi împins meciul către cele două reprize suplimentare.

Szymon Marciniak, filmat în vestiar în preajma unei borsete cu Real Madrid

Faza care i-a făcut pe cei de la Bayern Munchen să își iasă din minți s-a produs în minutul 90+13, la scorul de 2-1 pentru Real, care întorsese soarta calificării într-un mod halucinant, în doar trei minute (min. 88, min. 90+1).

Matthijs de Ligt marcase ceea ce părea a fi golul izbăvirii pentru Bayern, dar bucuria sa a fost de scurtă durată. Marciniak a fluierat pentru o poziție de offside, validând semnalizarea timpurie a arbitrului tușier. Potrivit regulamentelor UEFA, „oficialii” ar fi trebuit să dea dovadă de mai multă răbdare, mai exact până la finalul fazei în cauză, pentru ca VAR-ul să poată analiza situația petrecută pe gazon.

Hotărârea lui Szymon Marciniak a născut o „avalanșă” de discuții în spațiul online, unde a apărut recent un clip video în care arbitrul a fost surprins în preajma unei borsete cu logo-ul noii campioane a Spaniei.

Sursă Video: X (Twitter) @Zona_Blaugrana

Jurnaliștii nemți de la Bild au abordat subiectul, dezvăluind faptul că este o obișnuință ca gruparea din capitala Spaniei să ofere arbitrilor diverse suveniruri cu logo-ul clubului, precum cel din filmare.

Real Madrid – Borussia Dortmund, finala UCL din acest sezon

Iubitorii „sportului rege” au fost foarte aproape de a avea parte de o confruntare 100% nemțească în ultimul act al acestei ediții de Champions League. Bayern Munchen și-a pierdut dramatic locul în marea finală, după „dubla” uluitoare a lui Joselu. Atacantul spaniol și-a asigurat un loc pe veci în inimile suporterilor lui Real Madrid.

Astfel, Thomas Tuchel va pleca de pe banca tehnică a fostei campioanei din Bundesliga fără trofeu cucerit în acest sezon.

De partea cealaltă, rivala din campionat, Borussia Dortmund, a dispus de PSG în semifinale, producând o mare surpriză. Toată lumea îi vedea pe parizieni prezenți pe Wembley în prima zi a verii, însă trupa lui Edin Terzic ne-a demonstrat că banii și salariile nu intră pe teren.

  • Real Madrid şi Borussia Dortmund s-au întâlnit de 14 ori în cupele europene până acum. Madrilenii s-au impus de 6 ori, 5 meciuri s-au încheiat la egalitate în timp ce Borussia Dortmund a câştigat 3 partide.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Joselu, îngerul lui Real Madrid în returul dramatic din semifinalele Champions League! Atacantul este rege în capitala Spaniei!

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare