În ultimul meci, Sepsi s-a impus cu scorul de 2-0 în fața celor de la FC Botoșani.
A fost primul succes al lui Sepsi după 9 meciuri la rând fără victorie. Formația din Sf. Gheorghe va juca o adevărată finală duminică, 18 mai, contra celor de la Unirea Slobozia.
Sepsi tremură pentru locul în Superliga
Chiar dacă evitarea retrogradării nu a fost un obiectiv pentru Sepsi în acest sezon, Laszlo Dioszegi pregătește prime speciale pentru jucătorii săi, dacă vor rămâne în Liga 1. Într-o intervenție pentru Sportpesurse.ro, finanțatorul covăsnenilor a dat ultimele detalii din tabăra sa și a recunoscut că are o surpriză pentru fotbaliști.
„Trebuie să ne pregătim foarte bine și să fim concentrați 100%. Trebuie să scoatem minimum un punct ca să scăpăm de retrogradare. Nimeni nu s-a gândit că putem să ajungem aici, dar nu vorbim de trecut și nici de viitor. Contează doar prezentul acum, mai sunt 5 zile până la meci. Avem nevoie de liniște și duminică trebuie să dăm totul 90 sau 100 de minute.
Cine iubește fotbalul și trăiește pentru acest fenomen cred că nu se poate stăpâni. Nu putem să jucăm teatru, sunt supărat, stresat când nu merge bine. Am încredere că vom ieși din groapa asta. Din vară trebuie să facem un cantonament bun, să mai aducem 2-3 jucători și apoi să începem în forță noul sezon. Nu vreau să mai pierdem puncte aiurea cum am făcut sezonul acesta.
(n.r. despre prime) Nu pot să spun pentru că nu le-am zis nici jucătorilor. Doar am intrat în vestiar și le-am transmis doar că nu o să regrete dacă rămân în Superliga. Nu o să dezvălui, dar va fi o sumă foarte frumoasă pentru băieți. Trebuie prima dată să ne salvăm, iar mai apoi o să știe toată lumea despre ce este vorba. Este un proverb, să nu te îmbeți până nu ai terminat treaba”, a spus Dioszegi.
Valeriu Iftime are emoții mari înaintea ultimei etape
În ultima etapă din Superliga, FC Botoșani joacă împotriva celor de la Hermannstadt. Pentru clubul lui Valeriu Iftime există trei scenarii în momentul de față: rămânerea directă în Superliga, încheierea sezonului pe loc de baraj sau retrogradarea directă în Liga 2.
La o zi după eșecul cu Sepsi, Valeriu Iftime a fost cu moralul la pământ. Finanțatorul clubului din Botoșani a dezvăluit că nu va mai oferi nicio primă specială, semn că este extrem de supărat pe jucătorii săi.
„Am cea mai proastă stare de încredere cu privire la echipa mea. Îmi aduc aminte anul trecut, când Craiova lui Mititelu, care era o formație bună, a jucat la Hermannstadt cu aceeași stare pe care o avem și noi și au pierdut cu 1-3. Apoi au retrogradat. Pe cuvânt că mă apasă rău de tot acest lucru.
Aseară am jucat prost de tot în partea a doua, Sepsi a fost mai bună decât noi. Jucătorii parcă nu au vrut, nu au putut, nu pot să-mi dau seama. Mă tem de meciul cu Hermannstadt, care vine relaxată, e calificată în finala Cupei României. Așa se joacă fotbalul, relaxat, nu ca noi care o să fim încrâncenați. Pot rămâne în Liga 1, dar de baraj nu scap, așa cred. După ieșirea lui Miron mi s-a părut că apărarea noastră a fost ruptă complet.
Am avut tot feluri de discuții, tot felul de prime, credeți-mă, nu ține nimic. Nu am dormit deloc bine aseară. (n.r. dacă Botoșani va avea primă specială pentru ultimul meci) Nu le mai dau nimic, sincer. Nu vreau să mai dau niciun ban în plus. Nu suntem în stare, asta este. Ori ești fotbalist, ori nu.
Nu vreau să mai stau cu tensiunea la maximum. Am încredere în Leo Grozavu că va găsi bagheta magică, dacă nu, asta este, eu nu mai intervin cu nimic. Și acum am avut o primă specială, cumva legată, de 4 puncte, dar a picat totul„, a spus Valeriu Iftime, pentru Sportpesurse.ro.