Lacrimile lui Daniel Bîrligea în timpul interviului: „Va veni şi momentul când îi voi lua o casă! Nu stă pe stradă”

În vârstă de 24 de ani, Daniel Bîrligea a ajuns de la CFR la FCSB și este gata să se impună la clubul patronat de Gigi Becali (66 de ani).

Atacantul va avea un salariu în valoare de 25.000 de euro lunar la FCSB, iar Gigi Becali a plătit două milioane de euro în schimbul său, iar CFR a păstrat și un procent de 15% din viitorul transfer al lui Daniel Bîrligea la o altă formație.

Daniel Bîrligea, emoționat când a vorbit despre mama sa

Ajuns unul dintre cei mai buni atacanți ai României, Daniel Bîrligea are în spate o poveste de viață tristă. Părinții săi s-au despărțit atunci când el era copil, iar mama sa a plecat la muncă în Italia.

Acum, după ce a reușit să ajungă un sportiv de succes, Daniel Bîrligea spune că își dorește să-i cumpere mamei sale o casă, ca o răsplată a muncii sale din perioada în care el era doar un copil.

„Aici plâng. Luptătoare (n.r. mama sa / duce mâna la nas şi la ochi, se şterge de lacrimi, oftează). Luptătoare, puternică şi neînvinsă de nimeni. Cu siguranţă, un trai mai bun pentru ce a făcut mama pentru noi şi sper să le ajut încet, încet (n.r. pe mama și sora sa).

Mai mult pe mama, că a indurat mult şi încă îndură. Când eram mic mi-aş fi dorit o casă stabilă pentru mama. Încă nu s-a îndeplinit, dar sper să se întâmple. Mama nu stă pe stradă, dar va veni şi momentul când îi voi lua o casă”, a spus Daniel Bîrligea, potrivit Orange Sport.

Daniel Bîrligea l-a dezamăgit pe Gigi Becali: „A fost foarte slab la debut, nu mă așteptam”

„Nu te joci, că trec etapele. Am ajuns să mă gândesc să intru în play-off. Îți dai seama ce rușinos e? Am pierdut aiurea multe puncte. Intrăm acolo, dar până atunci stau și mă uit la clasament. E obligatorie victoria cu Sepsi.

Radunovic, ce dai în ea așa? Trebuia să o oprească și să paseze. Era singur. Dacă nu ții mingea, ăia sunt călare pe tine, ca aseară Man City cu Arsenal. Până la urmă tot a dat gol.

 (n.r. Despre Daniel Bîrligea) A fost foarte slab la debut, nu mă așteptam să fie așa slab. Nici nu a atins mingea. Hai să vedem, nu după un singur meci. Să îl vedem pe spații, când va juca cu Sepsi. El are nevoie de spații. Eu cred în el foarte mult. O să joace și Ștefănescu acum, să îl vedem și pe el.

CFR și Craiova nu au probleme, nici U Cluj, nici Galați. Au multe puncte. Patru locuri de play-off sunt ocupate. Mai sunt două locuri pe care se bat Dinamo, Petrolul, FCSB, Rapid, Farul, Sepsi. Sunt vreo 6 echipe pe două locuri”a spus Gigi Becali în cursul zilei de luni.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare