Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj, a fost luat la țintă de patronul Ioan Varga după remiza de la Iași, scor 1-1, din cadrul etapei #27. Afaceristul și-a pierdut răbdarea în ceea ce-l privește pe tehnicianul care a adus patru titluri în Gruia, după declarația făcută de „principal” la capătul meciului din Copou, prin intermediul căreia a pus în scenă noi critici.
Dan Petrescu și Ioan Varga, în mijlocul haosului în Gruia: „Mi-a zis că nu a declarat așa ceva!”
A venit și reacția din partea „Bursucului”, una uluitoare. Practic, antrenorul „feroviarilor” a dezvăluit ceea ce i-ar fi spus Ioan Varga, adică faptul că nu ar fi vorbit cu presa. Asta după ce a apărut în spațiul public că șeful echipei ardelene l-a numit „plângăcios” pe antrenor și a afirmat că Petrescu își poate face bagajele.
„Acum am vorbit cu Neluțu și mi-a zis că nu a declarat așa ceva! A zis că nu a vorbit cu presa!”, a explicat Dan Petrescu, citat de iamsport.ro
Ceea ce stârnește curiozitate? Jurnaliștii de la Digi Sport au luat la rândul lor legătura cu Ioan Varga, după intervenția acestuia de la Fanatik. Omul de afaceri a spus fără ezitări că Dan Petrescu va pleca după următoarea greșeală comisă. Așadar, cuvintele tehnicianului sunt cel puțin bizare.
Declarația inițială venită din partea lui Ioan Varga: „M-am săturat să-l tot aud cum se plânge”
Ioan Varga s-a arătat sătul în legătură cu ieșirile lui Dan Petrescu. După părerea finanțatorului, au fost făcute toate eforturile necesare pentru ca CFR Cluj să atingă succesul, însă evoluțiile echipei sunt dezamăgitoare. Varga l-a amenințat pe „Bursuc” cu demiterea, după ce nu a putut câștiga la Iași în superioritate numerică.
„M-am săturat să-l tot aud pe Dan Petrescu cum se plânge la fiecare meci, am și eu o limită. Dacă e așa rău la CFR, îi transmit să-și facă bagajele și să plece, ne vom descurca și fără el. Mă voi întoarce la Cluj pe finalul săptămânii… Să aibă bagajele pregătite, dacă nu-i place la noi.
(n.r. Meciul cu Iași a fost ultimul pentru Dan Petrescu?) Nu știu, orice e posibil. Recunosc, iau în calcul și această variantă. Vreau rezultate, nu plângăcioși pe lângă mine. Este de neconceput să nu câștigi la Iași, cu un om în plus 60 de minute, de la 1-0 și cu o echipă din coada clasamentului.
Sunt foarte nervos, i-am făcut toate poftele lui Dan Petrescu. Toate! Este antrenorul care a primit totul, iar tu încontinuu furi curent. Ai meciul în mână și te domină adversarul cu un om în minus, nu înțeleg de ce trebuie să te retragi? Este inadmisibil. Cum să accept așa ceva? Nu pot să tremur la fiecare meci, pentru că așa am ajuns”, a comunicat Ioan Varga, potrivit fanatik.ro.
Criza de nervi a lui Dan Petrescu de la care a plecat răbufnirea patronului: „Nici dacă mai jucam trei zile nu marcam golul al doilea”
În timpul interviului susținut după meciul cu Poli Iași, Dan Petrescu și-a criticat în termeni duri elevii. Antrenorul și-a prezentat concluziile, iar acestea s-au dovedit deranjante pentru Ioan Varga.
„A fost una dintre nopţile în care, indiferent de ce făceam, nu era bine. Nici dacă mai jucam trei zile nu marcam golul al doilea. Norocul nu a fost de partea noastră. Nu poţi să începi ziua cu Louis Munteanu, iar la încălzire să se accidenteze. După marcăm golul al doilea, ne-am bucurat ca idioţii, apoi a văzut nu ştiu ce fault pe acolo, au inventat (n.r. la VAR).
Mi se pare că e prea mult, Postolachi ratează cu poarta goală, luăm gol din corner. A fost una dintre acele seri în care nimic nu ieşea pentru noi. Să te accidentezi la încălzire… Pe teren mai ziceam.
Cei de la Iaşi s-au bătut foarte bine, merită felicitări, dar meritam noi victoria. (n.r. A nins doar în zona stadionului de la Iaşi) Ei… Aţi văzut?! Dacă mai zic… Nu mă crede nimeni. Până şi ninsoarea.
Două puncte pierdute şi sper să nu le regretăm. Cu Botoşani, cu FCSB, am condus peste tot şi am luat goluri. Să vedem cât de gravă e accidentarea lui Munteanu, sper să nu stea mult pe bară.
Sunt foarte supărat, pentru că anul ăsta am fost foarte bine. Nici azi nu am jucat rău, doar primele 15-20 de minute din repriza a doua le-am jucat rău. S-au adaptat mai bine la teren, dar după ocazii meritam victoria, iar golul al doilea al nostru a fost anulat prea uşor”, a afirmat Dan Petrescu.