În ediția recentă a emisiunii „iAM Banciu”, jurnalistul Radu Banciu și-a exprimat dezgustul profund față de clasa politică românească, chiar și după încheierea alegerilor prezidențiale.
Acesta a început prin a critica vehement PSD și numirea lui Sorin Grindeanu în fruntea partidului:
„PSD-ul nu a fost niciodată la dispoziția oamenilor, nici măcar a celor care l-au votat. Ei și-au bătut joc de țara asta întotdeauna. Și atunci numirea lui Sorin Grindeanu la PSD, ca președinte interimar, până la congres, vine exact în această idee.
Ei nu îi ascultă pe oameni, nu vor să se retragă, nu vor să aducă oameni noi, pentru că asta ar însemna să recunoască eșecul, dar mai jos decât atât, cu Grindeanu președinte, PSD-ul nu o să fie niciodată. E clar cel mai slab om pe care l-au avut dintotdeauna la conducerea partidului.
Cel mai slab vorbitor… Sorin Grindeanu e chiar sub George Simion la limbaj, e o catastrofă colosală. Să fii Grindeanu e cel mai josnic lucru cu putință în politica din România. Este absolut falimentul acestui partid, dar ei o fac intenționat, ca să ne demonstreze că îi doare fix în șpiț de societate, de oameni, de votul lor, de ideile lor, ăștia sunt europenii politicii românești.”

Radu Banciu nu l-a menajat nici măcar pe Nicușor Dan: „Nu a avut niciodată curajul să spună”
Radu Banciu a extins critica și asupra președintelui ales, Nicușor Dan, pe care îl acuză de lipsă de fermitate în relația cu PSD:
„Dar pentru asta e vinovat inclusiv Nicușor Dan. Nu a avut niciodată curajul să spună: «PSD nu e un partid european, nu a fost niciodată, ne-a lăsat într-o situație aproape de incapacitate de plată, dar văd că nimeni nu îi trage la răspundere». Se continuă cu ideea că poate ne vor reprezenta și de aici înainte.
Chiar a zis Nicușor Dan la un moment dat, ieșindu-i porumbelul bine de tot pe gură: «Mă bucur dacă PSD acceptă să rămână la guvernare, pentru noi nu e o veste rea». Cum să conduci țara cu ăștia, mă? Sunt doar niște fripturiști, vor niște ministere, niște funcții, să mai rupă un pic din ciozvârta asta, să mai fure ceva.”
„Nici măcar o piatră nu au pus în folosul țării”
Critica a continuat în termeni duri la adresa guvernelor anterioare:
„Nu au făcut absolut nimic, exact cum vă spuneam de ăia în Africa. Nici măcar o piatră nu au pus undeva în folosul țării. Tot ce a venit a fost numai pentru ei. De la fonduri europene, pe care nu au reușit să le ia tot așa, pentru că nu voiau să facă nimic pentru oameni, până la tot ce au ciordit în România asta.”
Despre UDMR și Crin Antonescu: „V-ați curățat, nu era clar?”
Jurnalistul a adus în discuție și rolul UDMR în campanie, atacându-l pe Crin Antonescu:
„UDMR, marele partid clientelar al României, uitați ce campanie i-a făcut lui ‘Căcărău (n.r. Crin Antonescu)’ în zonele unde el stăpânea toate afișele. S-au făcut de râs, da? Au avut mură în gură candidatura ‘Căcărăului’.
Nu trebuia să câștige alegerile, trebuia doar să ajungă în turul doi. Nu au reușit nici așa, scoțându-și toți oamenii din case. Ăia nici nu îl știau pe ‘Căcărău’ cei mai mulți, dar au votat disciplinat pentru prostul pe care îl impunea partidul lor.
Marele om politic Kelemen Hunor… păi, bă, băiete, îți transmit eu ceva!
Nu ai avut nici viziunea, nici curajul să te duci să îi spui unuia acolo, când încă nu plecase trenul din gară: «Bă, ne ducem în zid cu ‘Căcărău’ ăsta». Păi, numai de câte ori v-am spus în emisiunea asta, proștilor, că ăla nu e omul viitorului. Ați mers pe un cal mort, ca proștii, exact cum a mers Rareș Bogdan pe Nicolae Ciucă.”

Radu Banciu: „Ascultați-ne, bă, pe noi!”
În final, Radu Banciu și-a exprimat frustrarea față de lipsa de viziune a liderilor politici:
„Ăia nu sunt oameni… ascultați-ne, bă, pe noi, că noi ne pricepem, nu alții! V-ați dus și i-ați contaminat pe toți în teritoriu să vă voteze prostul. Și uite că lumea nu l-a votat, bă! V-ați curățat, nu era clar că nu aveți cum să câștigați cu ‘Căcărău’? Vă luați după Ciolacu, ce politicieni sunteți?
De ce nu l-ați tras de mânecă: «Stai, până aici, nu îți dai seama că ești tâmpit?». Sau cum vă spunea Caragiale: «Amice, ești idiot!». Cum să te duci, mă, cu ‘Căcărău’ la luptă? Ei nu și-au dat seama, marii politicieni ai României. Kelemen așteaptă acum două ministere și Nicușor îi acceptă, o să spună: «Bine că avem majoritate».
Faci majoritate cu PSD și UDMR, du-te și fă cu ei! Să vezi cum o să meargă țara de bine. Dar o să vadă și el când o să vină scadența, ce fac partidele astea și ce ministere le-a dat. Acolo nu se face nimic, se taie frunza la câini, la ministerele alea. Ai dat UDMR-ului ministere… e ca și cum le-ai închis!”