Jurnaliștii l-au scos din sărite pe Steve Clarke după Germania – Scoția 5-1! „E o întrebare serioasă?”

Meciul care a deschis EURO 2024 a fost disputat între Germania și Scoția, scor 5-1. La sfârșitul partidei, selecționerul Scoției, Steve Clarke (60 de ani), s-a declarat dezamăgit de evoluția jucătorilor.

Steve Clarke, „Ne-am dezamăgit singuri”

Chiar dacă naționala Germaniei au plecat prima șansă în meciul de debut al turneului final, Scoția nu a reușit să demonstreze că se poate ridica la nivelul echipelor de top. Aceștia s-au văzut conduși după doar 10 minute, portarul Gunn fiind cu o reacție întârziată la execuția lui Florian Wirtz.

Jocul nemților a fost unul perfect, având în vedere că, la pauză, aceștia au intrat în cabine cu un avantaj de trei goluri.

La finalul partidei, selecționerul Scoției a remarcat superioritatea nemților și a evitat să recunoască faptul că a avut o dispută cu secundul său.

„(n.r. dacă s-a certat cu secundul său) E o întrebare serioasă? Suntem ok. Nici măcar nu-mi amintesc de ce ne-am certat. Suntem bine.

(…) Evident, nu ne-am ridicat la standardele pe care ni le-am impus. Ne simțim ca și cum ne-am dezamăgit singuri. Suntem o echipă mai bună decât atât. Știam de dinainte că asta va fi o seară grea.

Avem nevoie de patru puncte din următoarele două meciuri și pe asta ne concentrăm acum. Am mai avut seri ca astea. Voi trece peste.

Jocul ne-a fugit de sub picioare foarte repede, dar nu m-am îndoit niciodată de jucătorii mei. Trebuie să trecem rapid peste și să jucăm mult mai bine” a spus Steve Clarke.

Ryan Porteous, notat cu 2 după Germania – Scoția 5-1

Presa britanică a notat toți titularii care au participat la meciul de pe Allianz Arena, iar cea mai mică a fost luată de fundașul central al lui Watford, pedepsit după eliminarea din prima repriză. 

„A început devreme prin a opri o fază a lui Musiala, înainte de un fault dezgustător asupra lui Gundogan. A primit cartonaș roșu pe merit și acum e suspendat pentru meciul cu Elveția” au spus englezii.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare