Jucătorii naționalei, cetăţeni de onoare. Primarii din România care le vor acorda aceste distincţii

Evoluţia naţionalei la EURO 2024 i-a entuziasmat pe doi primari din România. Prin urmare, aceşti edili au decis ca elevii lui Edi Iordănescu să devină cetăţeni de onoare ai comunităților conduse de ei.

Primarii din sectoarele 4 și 5 ale Capitalei, Daniel Băluță și Cristian Popescu Piedone, au decis ca ”tricolorii” să devină cetățeni de onoare pentru tot efortul depus la Campionatul European.

Tricolorii, cetăţeni de onoare

Primarii şi-au motivat decizia prin faptul că naţionala a adus multă bucurie cetăţenilor.

”La inițiativa celor doi primari, respectiv primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone şi primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, în şedințele de consiliu local de la sfârşitul lunii iulie, vor fi adoptate hotârâri ce prevăd ca toți membrii echipei naționale de fotbal a României să devină cetățeni de onoare ai Sectoarelor 5 şi 4.

Acest demers al celor doi edili vine drept mulțumire pentru bucuria pe care jucătorii echipei naționale au adus-o tuturor românilor”, conform PS5.

Cristian Popescu Piedone le-a mulţumit fotbaliștilor pentru că au unit din nou o naţiune.

”După zeci de ani, aceşti tineri minunați au reuşit să facă ceva ce nu credeam că mai pot vedea în viața asta: să unească o națiune, să unească românii de pretutindeni! Aceşti tineri au pus România din nou pe hartă şi ne-au făcut să plângem de bucurie, în timp ce un întreg stadion cânta la unison imnul țării noastre!

Sper ca acest gest simbolic pe care îl voi face atât eu, cât şi Daniel Băluță, să se multiplice în toate oraşele şi comunele din țară, în semn de apreciere pentru emoția pe care aceşti fotbalişti ne-au oferit-o şi pentru a-i motiva pe cei din echipa națională”, este mesajul lui Cristian Popescu Piedone, primar la Sectorul 5 din Bucureşti.

Gică Popescu pune presiune pe naţională

Președintele celor de la Farul Constanţa spune că parcursul bun de la EURO 2024 trebuie confirmat printr-o calificare la Cupa Mondială din 2026.

”Eu cred că încă suntem într-o fază incipientă. Nu am avut rezultate extraordinare până la EURO 2024. Aceste rezultate trebuie să aibă continuitate. Dacă nu va urma alt turneu, lumea ne va uita, va fi un turneu izolat.

Noi trebuie să ne calificăm la Campionatul Mondial. Eu cred că totul e posibil. Haideți să vedem grupa în care vom cădea. La primul gol cu Ucraina am avut impresia că a intrat altă echipă pe teren. Dar să nu ne îmbătăm cu apă chioară. Să rămânem realiști și să sperăm că echipa va avea rezultate”, a spus Gică Popescu la Digisport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare