Jucător din play-out, propus la FCSB: ”Este singurul de la noi care poate juca acolo!”

Patronul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, privește cu jind la momentele în care vindea jucători pe bandă rulantă la FCSB și obținea sume importante.

În acest moment, principala sa preocupare este ca echipa să se salveze de la retrogradare, după un parcurs incredibil de greu.

La un moment dat, nimeni nu mai vedea speranță în tabăra moldovenilor. Cu toate acestea, aducerea lui Bogdan Andone a reprezentat un moment de cotitură în vestiar, iar echipa părăsit locurile direct retrogradabile, iar acum se află pe poziție de baraj.

Valeriu Iftime: ”Mailat trebuie să-și recâștige încrederea”

În opinia omului de afaceri, în acest moment, FC Botoșani are un singur jucător capabil să joace la FCSB sau la oricare altă formație din topul Superligii. Acesta este mijlocașul Victor Dican (23 de ani), adus de la U Cluj, în ianuarie 2022, pentru 100.000 de euro.

De asemenea, Sebastian Mailat ar putea să intre în această categorie, dacă va trece cu bine peste problemele medicale și își va păstra forma foarte bună din ultimele etape.

Am spus eu că Sebastian Mailat poate să fie o soluție pentru înlocuirea lui Coman de la FCSB, însă trebuie să își revină la forma de anul trecut. Iar acest lucru o va face pas cu pas.

Trebuie să își recâștige încrederea în forțele lui și o să îl revedeți cât de curând pe Sebi Mailat pe care îl știm cu toți. Suntem alături de el sută la sută. Eu i-am prelungit și contractul la Botoșani, dar pentru o ofertă bună sunt gata să îl dau drumul să plece.

Totuși, trebuie să îl lăsăm pe Mailat să își revină treptat și să nu ne apucăm acum să îl zăpăcim de cap cu tot felul de oferte.

Valeriu Iftime: ”E un jucător tânăr și de foarte mare perspectivă!”

Astfel că, momentan eu consider că Dican este jucătorul care în acest moment poate să joace la FCSB, dar la orice echipă cu mari pretenții din prima noastră ligă.

Dican poate să joace fundaș central, dar și mijlocaș la închidere. Este un jucător foarte tânăr și de mare perspectivă. Îmi doresc să ne salvăm de la retrogradare și vom avea timp să vorbim atunci și despre mai multe lucruri”, a declarat Valeriu Iftime, conform prosport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare