Ajuns la 56 de ani, Ionuț Lupescu este gata să revină în fotbal.
Ionuț Lupescu, așteptat în Emiratele Arabe Unite
După mai mulți ani în care a stat departe de spațiul public, Ionuț Lupescu își pregătește revenirea în fotbal. Fostul internațional este așteptat în funcția de director sportiv al celor de la Al-Nasr SC, echipă aflată pe locul 8 în prima ligă din Emiratele Arabe Unite.
Ionuț Lupescu are o vastă experiență în fotbal. Pe lângă cariera de jucător, acesta a activat ca oficial la UEFA și a mai fost directorul tehnic al naționalei din Arabia Saudită în perioada 2020 – 2022.
La Al-Nasr evoluează și Costin Amzăr, fostul fotbalist al lui Dinamo. Ionuț Rada și Adrian Neaga au mai evoluat pentru formația din Emiratele Arabe Unite.
Ionuț Lupescu: „Obiectivul poate fi doar locul 1, calificarea directă”
România a fost repartizată în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru și San Marino în campania de calificare pentru Mondialul din 2026.
Ionuț Lupescu este de părere că prima reprezentativă trebuie să își fixeze clar câștigarea grupei și consideră că tricolorii au avut din nou parte de șansă la tragerea la sorți.
„Am aflat cu cine vom juca. Este o grupă foarte bună pentru noi și obiectivul poate fi doar locul 1, calificarea directă. Cred că am avut șanse foarte bune la aceste trageri și echipa României se poate califica prima în grupă. Cred că și Bosnia va emite pretenții pentru prima poziție.
Oricum, trebuie să abordăm foarte optimiști această grupă și să avem ca principal obiectiv prima poziție, e clar. (n.r. despre posibilitatea ca România să fi jucat din nou cu Kosovo) Nu știm dacă federațiile au cerut să nu mai joace una împotriva celeilalte. Dacă am fi jucat nu era o mare problemă”, a spus Ionuț Lupescu, pentru Sportpesurse.ro.
74 de meciuri și 6 goluri sunt cifrele lui Ionuț Lupescu, unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai naționalei României.